Vorbind la o conferință de presă după întâlnirea avută cu Sigmar Gabriel la Viena, Sebastian Kurz a amintit de numeroasele critici pe care le-a primit propunerea țării sale ca Uniunea Europeană să ia în considerare modelul Australiei, țară care transferă imigranții ilegali în tabere amenajate în insule, unde aceștia așteaptă examinarea cererii lor de azil.
Totuși, șeful diplomației austriece a susținut la această conferință de presă că pe acest subiect în cadrul UE 'discuția devine mai onestă' și ideea privind crearea unor astfel de tabere 'este posibil să fie sprijinită majoritar' în interiorul blocului comunitar, astfel încât în UE să fie primiți numai refugiații care sunt îndreptățiți să primească azil, iar ceilalți să fie retrimiși în țările lor.
Dar ministrul Sigmar Gabriel a declarat că este împotriva creării unor astfel de tabere, mai ales în țări instabile, precum Libia. În opinia sa, acordul dintre UE și Turcia pentru stăvilirea fluxului migrator nu poate fi reprodus într-o înțelegere similară cu Libia sau Tunisia, relatează Agerpres.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- Medeea Marinescu își explică lipsa de reacție publică după ce Florin Piersic a fost internat de urgență
- BANCUL ZILEI: Secretul ascuns al limbii române
- Medicul Alin Popescu, despre un aliment de pe masa de Paște: Preparat așa... e nenorocire completă / Asta e o regulă pe care mulţi nu o respectă, din păcate
- Tragedia din Vinerea Mare care a făcut înconjurul lumii. Peste 100 de români, majoritatea copii, au ars de vii în biserică
- Mircea Diaconu: E un fenomen, pe care nu-l sesizează aproape nimeni, care se petrece în România. Sunt vizați tinerii educați, IT-iștii, modernitatea țării
- Vasile Bănescu explică: De ce slujba de Înviere nu are loc în biserică. Când începe și când se termină sfânta slujbă a Paștelui
- Miracolul Luminii Sfinte? Ce știm despre aprinderea ei: Un arab și un turc verifică înainte Sfântul Mormânt
- Preotul Paul Iulius Negoiță, despre cea mai importantă tradiție de Înviere. Puțini mai respectă de Paște această regulă foarte veche, dar extrem de valoroasă
- Incendiu puternic lângă Mănăstirea Voroneț / Update: Există riscul ca focul să se extindă / foto în articol
- Mioara Roman îi trimite semne Oanei Roman, din lumea de dincolo, chiar în Săptămâna Mare / foto în articol