Târgul Liceelor din București, în acest weekend
Data actualizării:
Data publicării:
Autor: Crişan Andreescu
WhatsApp
Colegiului Național „Octav Onicescu”
Colegiului Național „Octav Onicescu”
După o perioadă lungă, de 2 ani de pandemie, și o digitalizare majoră a tuturor activităților destinate tinerilor, Consiliul Municipal al Elevilor București organizează un eveniment important pentru elevii de gimnaziu, pentru părinți, dar și pentru licee!

Doar câteva ore au mai au mai rămas până la începerea Târgului de Oferte Educaționale din București, singurul târg de licee fizic, ce are loc în acest weekend, în perioada 25 - 26 iunie, în incinta Colegiului Național „Octav Onicescu” din sectorul 4, între orele 11:00 - 17:00.

Nu mai puțin de 55 de licee (de stat sau private, cu profiluri, teoretice, dar și tehnice, vocaționale și profesionale) vor aștepta tinerii din gimnaziu, părinții și chiar cadrele didactice, pentru a le prezenta tot ce au de oferit unitățile de învățământ bucureștene! Lista liceelor și repartizarea lor pe zile se află aici: https://cme-bucuresti.ro/targ-licee/.

În plus, se pregătesc standuri destinate ONG-urilor, asociațiilor, activităților de voluntariat și inițiativelor în care adolescenții se pot implica pentru a-și dezvolta pasiunile, calitățile și aptitudinile ce le vor fi de ajutor în viitor și care le îmbogățesc totodată CV-ul. Printre acestea se numără Interact București, ThinkUp Academy, Fundația pentru Tineret a Municipiului București și Ridmi Magazine.

Sunt așteptate să participe cât mai multe persoane, de la elevi de orice clasă (însă, în special proaspeții absolvenți ai clasei a VIII-a), până la părinți ce îşi doresc să își ajute copiii, pentru a își face o idee mai clară despre planurile privind propriul viitor, și a îi sprijini în luarea unei decizii importante. Accesul este liber pentru toți participanții.

Evenimentul este posibil doar cu sprijinul partenerilor și sponsorilor CMEB: Life Time Events Graduation, NOARK Electric România, BizPLUS, Federația Română de Freestyle Kickboxing și FTMB.





Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel