Data actualizării:
Data publicării:

Sylvie Goulard, ministrul Apărării din Franța a demisionat

Autor: Bogdan Bolojan | Categorie: Stiri
WhatsApp
Emmanuel Macron
Emmanuel Macron

Ministrul apărării din Franța, Sylvie Goulard, și-a anunțat marți, într-un comunicat, demisia, informează AFP și Liberation.

Fost europarlamentar din partea grupului centrist Mișcarea Democratică (MoDem), Sylvie Goulard este citată în ancheta preliminară privind asistenții parlamentari europeni ai grupului. Prin urmare, prin demisia sa, Goulard intenționează 'să demonstreze liber buna sa intenție'. MoDem, partidul condus de François Bayrou este suspectat că a folosit pentru activități proprii în Franța mai mulți asistenți de parlamentari europeni plătiți de Bruxelles.

'Președintele Republicii dorește să readucă încrederea în acțiunea publică, să reformeze Franța și să relanseze Europa. Această inițiativă de redresare trebuie să primeze asupra oricărei considerații personale. De aceea, i-am cerut președintelui Republicii, în acord cu premierul, să nu mai fac parte din guvern', a notat Sylvie Goulard. 'Apărarea este un portofoliu solicitant. Onoarea armatelor noastre, aceea a bărbaților și femeilor care fac parte din armată și își pun în pericol viețile nu ar trebui amestecate cu controverse care nu au nimic de-a face cu ei', a declarat Goulard, potrivit unui comunicat de presă citat de Reuters.

Potrivit EFE, acesta este al doilea ministru care a anunțat că nu va continua în noul cabinet, după ce luni președintele francez, Emmanuel Macron, i-a cerut ministrului coeziunii teritoriilor, Richard Ferrand, implicat într-o afacere imobiliară, să părăsească guvernul pentru "a candida la președinția grupului" partidului prezidențial din Adunarea Națională. Colaboratori ai lui Richard Ferrand, un apropiat al șefului statului, au "confirmat" că ministrul a "acceptat" această propunere, relatează Agerpres.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel