Sute de oameni, gratis la Bon Jovi. Organizatorii cer sancţiuni
Scandal uriaş după concertul lui Bon Jovi din Bucureşti. Sute de oameni au urmărit show-ul fără să plătească bilet. Au ocupat cele mai bune locuri, chiar pe peluza Palatului Parlamentului, în faţa intrării oficiale a Camerei Deputaţilor.
Deşi încă nu se ştie cum au ajuns acolo, teoretic accesul fiind interzis, organizatorii cer sancţiuni pentru cei care au permis acest lucru. Din primele estimări, peste 500 de oameni au reuşit să ajungă pe peluza de la intrarea oficială în Camera Deputaţilor. La finalul concertului, zeci de maşini au fost filmate în timp ce ies pe porţile Casei Poporului.
Biletele la concert, între 250 şi 2500 lei
În contextul preţurilor destul de mari la bilete, organizatorii cer acum să se ia măsuri.
"A fost o neplăcere a noastră. Am observat că instituţiile nu au băgat de seamă faptul că alţi oameni şi-au cumpărat bilete şi alţii au intrat pe peluzele Parlamentului gratis, ceea ce nu mi se pare în ordine. Ei au această obligaţie de a face tot posibilul să intre numai oamenii într-adevăr care sunt pe nişte liste, oamenii de pază, mai ales, într-o zi ca aceasta când nimeni, niciun demnitar, nu lucrează", a declarat Denise Săndulescu, unul dintre organizatori pentru observator.tv.
Acelaşi lucru s-a întâmplat şi la concertul The Cure, de luni seara.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News