Data publicării:

Sute de mii de persoane au participat la o simulare de cutremur urmat de un tsunami, în Chile

Autor: DCNews Team | Categorie: Arhiva
WhatsApp

Câteva sute de mii de persoane au participat luni, în Chile, la o simulare a unui cutremur urmat de un tsunami, în regiunea de coastă Valparaiso (centru).

La ora 10.43 locală (17.43, ora României), s-au declanşat sirenele în 15 municipalităţi aflate în apropierea oceanului şi în cinci din interiorul ţării, toate în regiunea Valparaiso aflată la 120 de kilometri la vest de capitala Santiago.

Conform instrucţiunilor primite de la autorităţi, o mare parte dintre cei 600.000 de locuitori ai acestei zone s-au îndreptat rapid către 277 refugii, folosindu-se de 493 de căi de evacuare pre-stabilite. În zonele de coastă, aceste refugii se găsesc la minim 30 de metri sub nivelul mării.

În creşe şi şcoli, pompieri şi poliţişti au participat la operaţiuni de evacuare, alarmele simulând un cutremur de magnitudine 8,7, urmat de un tsunami.

După 20 de minute de la declanşarea alertei, operaţiunile de evacuare erau încheiate, conform ministrului de Interne, Rodrigo Hinzpeter, care a calificat acest exerciţiu ca fiind un succes.

"Nu trebuie să ne lăsăm distraşi, trebuind mereu să ne gândim înainte la modalităţi de a ne proteja. Nu este nicio modalitate mai bună de a ne pregăti, decât printr-o simulare", a declarat acesta.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel