Data publicării:

Sute de credincioși au luat cu asalt casa unui bozoian, după ce două icoane au început "să plângă cu lacrimi de mir"

Autor: Doinița Manic | Categorie: Stiri
WhatsApp
Sute de credincioși au luat cu asalt casa unui bozoian, după ce două icoane au început "să plângă cu lacrimi de mir" / Foto: Captură video Știri de Buzău
Sute de credincioși au luat cu asalt casa unui bozoian, după ce două icoane au început "să plângă cu lacrimi de mir" / Foto: Captură video Știri de Buzău

Casa unui buzoian a fost luată cu asalt după ce două icoane au început "să plângă cu lacrimi de mir".

Casa unui bărbat din comuna Săgeata, satul Dâmbroca, a ajuns loc de pelerinaj pentru numeroși credincioși, după ce s-a dus vestea că dintr-o icoană a Sfintei Parascheva a început să curgă mir. Mai mult decât atât, la câteva zile, pe o altă icoană ce o reprezintă pe Maica Domnului, din aceeași locuință, ar fi început să se formeze picături de mir, scrie stiridebuzau.ro.

Oamenii au aflat despre acest fenomen inexplicabil care s-ar fi produs joia trecută, chiar de sărbătoarea Întâmpinării Domnului, și au luat cu asalt casa omului.  Localnicii și credincioșii care au fost martori la eveniment cred că este vorba despre o "minune" de la Dumnezeu.

"Sunt foarte mulți oameni care au văzut "minunea" în doar câteva zile și nu este o glumă, ci ceva care depășește imaginația și orice explicațile. Broboanele care se preling pe icoane sunt uleioase și au miros de mir.Este un fenomen ciudat pentru toți cei care l-au văzut", a spus Mihai N, un bărbat care a văzut icoanele.

Bărbatul s-ar fi vindecat în mod miraculos

În sat se mai crede că proprietarul casei în care se produce fenomenul inexplixabil s-ar fi vindecat în mod miraculos de o boală incurabilă în urmă cu cinci ani. Medicii nu i-ar mai fi dat nicio șansă de supraviețuire, dar el s-ar fi făcut bine. După ce s-ar fi întâmplat acest lucru, bărbatul ar fi devenit extrem de credincios și a început să meargă periodic la biserică, devenind un exemplu pentru săteni.

"Mulți vin din curiozitate, însă alții care suferă de diverse afecțiuni speră să se vindece cu acet mir colectat de la icoane. Cert este că oamenii în casa cărora se întâmplă „minunea” abia mai fac față vizitatorilor care devin pe zi ce trece mai mulți", a spus o localnică.

Preoții din localitate au fost fost anunțați despre cele două icoane, dar momentan nu există o reacție oficială.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel