Data actualizării:
Data publicării:

Suspiciuni alarmante ale SUA despre Siria lui Assad

Autor: DCNews Team | Categorie: Stiri
WhatsApp
Barack Obama
Barack Obama

Statele Unite ale Americii susțin că există indicii conform cărora au fost lansate noi atacuri cu arme chimice în Siria, posibil de către regimul lui Bashar al-Assad.

"Avem indicii referitoare la folosirea unor elemente chimice toxice, probabil clor, luna aceasta, în Siria, în orașul dominat de opoziție Kafr Zita", a declarat purtătorul de cuvânt al Casei Albe, Jay Carney, citat de AFP.

"Examinăm alegațiile conform cărora guvernul este responsabil", a adăugat Carney.

Cu o zi în urmă, președintele Franței, Francois Hollande, a declarat că țara sa are informații, dar nicio dovadă, că regimul lui Bashar al-Assad folosește în continuare arme chimice.

Statele Unite ale Americii vor continua să cerceteze posibilele atacuri cu arme chimice din Siria.

"Evident că vor fi făcute investigații cu privire la ce s-a întâmplat acolo. Lucrăm împreună cu partenerii noștri pentru a determina faptele de la fața locului", a spus purtătorul de cuvânt al Departamentului de Stat, Jen Psaki.

Citește și: Assad, acuzat în Siria de noi atacuri cu arme chimice - VIDEO

Rebelii l-au acuzat în ultimele săptămâni pe președintele Bashar al-Assad că a lansat noi atacuri cu arme chime în capitala Damasc, probându-și afirmațiile cu un videoclip în care apar patru bărbați tratați de medici.

Potrivit Observatorului sirian pentru Drepturile Omului, peste 150.000 de oameni au murit de la începutul războiului civil din Siria. Conflictul a pornit în primăvara lui 2011, de la o serie de proteste pașnice împotriva lui Assad. Alte câteva milioane de sirieni au părăsit țara, cei mai mulți dintre ei refugiindu-se în state vecine.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel