Data publicării:
Suspendare Mircea Negulescu. CSM, DECIZIE
Secţia pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii a decis marţi suspendarea din funcţie a procurorului Mircea Negulescu, până la soluţionarea recursului formulat de anchetator împotriva deciziei de excludere din magistratură, hotărâre pronunţată de acelaşi for.
"Secţia pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii a hotărât suspendarea din funcţia de procuror, începând cu data de 6.03.2018, a lui Mircea Negulescu - procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Câmpina, până la soluţionarea recursului declarat împotriva Hotărârii nr. 2P/30.01.2018 a Secţiei pentru procurori în materie disciplinară", se arată în decizia Secţiei.
Comportament inadecvat
Pe 30 ianuarie, Secţia pentru procurori în materie disciplinară din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii a decis excluderea din magistratură a lui Mircea Negulescu.
Decizia nu a fost definitivă, fiind contestată de procuror la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
Pe 4 mai 2017, Inspecţia Judiciară anunţa, în urma exercitării acţiunii disciplinare faţă de Mircea Negulescu, că magistratul a adoptat un comportament inadecvat în cadrul unor discuţii purtate într-un birou din sediul unităţii de Parchet.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News