Data publicării:
SUSPENDARE IOHANNIS. MITING pentru susținerea președintelui
Vocea Clujului scrie că în cazul în care se va demara procedura de suspendare a lui Klaus Iohannis vor urma ieșiri în stradă.
"Am luat act cu ingrijorare de seria de acte si declaratii ale cuplului Tariceanu – Dragnea. Am aratat ca nu vom tolera decat respectul legii, iar propunerea de prim ministru este la latitudinea Presedintelui.
A arunca tara in aer, prin destabilizarea Institutiei Presedintelui, actul de suspendare in sine constituie o reactie emotionala nesabuita pe care nu o vom tolera si o vom sanctiona prin miscari de strada. Este ultimul avertisment pe care il adresam cuplului care a amenintat astazi rezultatul votului din noiembrie 2014.
Daca incepand de maine, 28 decembrie 2016, nu se revine la normalitate, la o conduita democratica si se continua seria de abuzuri de tip dictatorial, societatea civila va genera miscari de protest de o amploare fara precedent, nonviolente", scrie Vocea Clujului.
[citeste si]
Proceduri pentru oamenii care vor să iasă în stradă
Mai mult decât atât, organizatorii mitingului îi învață pe oameni cum să procedeze în caz că vor să iasă în stradă, iar procedurile arată că aceste mișcări pot fi foarte violente.
"Când ai de a face cu politia si mai ales când ai fost retinut si condus la sectia de politie, cel mai bun sfat este sã nu faci nici o declaratie. Orice declaratie fãcutã poate fi utilizatã împotriva ta de cãtre politie. Acest lucru nu atenueazã actiunea fãcutã, dar cu sigurantã cã nici nu contribuie la agravarea circumstantelor si mai mult nu renunti în mod deliberat la drepturile tale.
Amintiti-vã cã ofiterii de politie fac acest lucuru în fiecare zi. Tu poate ca vei fi în aceasta situatie o singurã datã în viatã. Ei sunt instruiti pentru a obtine informatii suficiente pentru a face o arestare. Ai nevoie sã te pregãtesti sã nu le dai informatiile necesare.
Dar vã rugãm sã retineti cã toti ofiterii de politie sunt oameni la fel ca tine. Nu fi intimidat de uniforme si arme. De cele mai multe ori agentii cu care intrãm în contact actioneazã pe baza unor ordine cu care nu neaparat sunt de acord. De aceea nu uita sã fii politicos, chiar dacã pare greu. În felul acesta, informatia pe care vrei sã o transmiti poate ajunge si la el", se mai arată în articol.
Anunțul lui Dragnea
Liviu Dragnea a spus că dacă va ajunge la concluzia că este bine pentru țară suspendarea președintelui nu o să aibă nicio ezitare în acest caz. El a adăugat că Iohannis nu vrea "sub nicio formă" să respecte votul din 11 decembrie și că acesta este speriat de posibilitatea ca programul de guvernare al PSD să fie pus în practică, iar românii să înceapă să trăiască mai bine.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News