Data publicării:

Suspendare fără precedent în Liga I, deși nu a fost eliminat

Autor: Roxana Neagu | Categorie: Sport
WhatsApp

Decizie fără precedent în Liga I. Un fotbalist a fost suspendat nu mai puțin de 16 etape, deși nu a fost eliminat din joc. A primit doar cartonaș galben. 

Comisia de disciplină din FRF a luat, miercuri o decizie drastică. Jucătorul de la ASA Târgu Mureș, Gabi Mureșan, a fost suspendat nu mai puțin de 16 etape, în urma incidentelor de la meciul cu Steau. Ousmane N'Doye a fost sancţionat 6 etape. 

Este o decizie fără precedent în fotbalul românesc în privinţa unui jucător care nu a fost nici măcar eliminat. Gabi Mureşan l-a lovit cu cotul în pomete pe Raul Rusescu. I-a provocat o fractură de os zigomatic, care a necesitat o intervenţie chirurgicală. Mijlocaşul mureşenilor nu a primit decât cartonaş galben din partea centralului Istvan Kovacs. Senegalezul Ousmane N'Doye a fost eliminat după fluierul de final al arbitrului, pentru semne obscene şi injurii îndreptate către oficialii stelişti. El a fost inițial suspendat două etape, iar acum a primit alte 4 etape de suspendare, după memoriul depus de FC Steaua, scrie digisport.ro

Helmuth Duckadam, atacuri fără precedent, în direct: "Nesimțit! Măscărici!"

Oficialii roş-albaştrilor au cerut ca infracţiunile să fie încadrate la "vătămare corporală gravă", pentru care limita de pedpeasă este cuprinsă între 16 şi 24 de etape. Din 2007 nu a mai fost dată o sancțiune atât de aspră, când Ionel Ganea a stat pe bară 16 meciuri după ce l-a agresat pe asistentul Dorin Mudura, în timpul partidei Poli Timişoara - Rapid (1-1). Inițial el fusese suspendat pentru 22 de meciuri. 

Înainte de a afla decizia Comisiei de Disciplină a FRF, Gabi Mureşan declara: "Voi suporta toate consecinţele dacă voi fi găsit vinovat conform regulamentelor şi dacă cineva poate afirma că a fost cu intenţie. Hai să ne uităm puţin şi în urmă...Câţi jucători au avut de suferit de pe urma Stelei şi câte picioare rupte au fost? Regret faultul şi mi-am cerut scuzet faţă de Rusescu. I-am trimis un mesaj și i-am explicat. Nu a fost nici vorbă de intenţie, chiar dacă pe reluări se vede foarte urât", declara Gabi Mureşan. 


Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel