Surpriză uriașă la Turneul Campioanelor. Iga Swiatek ratează șansa de a-și apăra titlul WTA Finals
Iga Swiatek a ratat calificarea în semifinalele Turneului Campioanelor și pierde șansa de a-și apăra titlul și încheie sezonul pe locul secund.
Citește și: Horia Tecău, încrezător în ”tricolore” înainte de turneul final al BJK Cup: Ne resetăm obiectivul
Iga Swiatek, locul 2 WTA, a câștigat ultimul meci din faza grupelor la Turneul Campioanelor, după ce s-a impus în fața rusoaicei Daria Kasatkina, scor 6-1, 6-0. Kasatkina (locul 9 WTA) înlocuind-o în ultimul moment pe americanca Jessica Pegula (locul 6 WTA).
În ciuda acestui succes, calificarea în semifinalele competiției s-a decis în partida dintre Barbora Krejcikova (Cehia, locul 13 WTA) și Coco Gauff (SUA, locul 3 WTA), câștigată de cehoaică, scor 7-5, 6-4. Krejcikova s-a calificat în turneul final ca urmare a câștigării titlului de la Wimbledon, iar regulamentul permite calificarea în WTA Race pentru sportivele din Top 20 care au câștigat un titlu major, cehoaica fiind cea mai slab cotată intrată în semifinale din ultimii 23 de ani.
Astfel, după încheierea meciurilor din Grupa Portocalie, clasamentul a suferit modificări, pe primul loc aflându-se Barbora Krejcikova, urmată de Coco Gauff, Iga Swiatek și Daria Kasatkina/ Jessica Pegula.
În Grupa Violetă, prima poziție este ocupată de liderul mondial, Aryna Sabalenka (Belarus), urmată de Qinwen Zheng (China, locul 7 WTA), Jasmine Paolini (Italia, locul 4 WTA) și Elena Rîbakina (Kazahstan, locul 5 WTA).
Trebuie menționat că niciuna dintre jucătoarele prezente la Turneul Final nu a obținut trei victorii din cele trei meciuri disputate în faza grupelor.
În semifinale, Aryna Sabalenka se va confrunta cu Coco Gauff (4-4 este scorul disputelor directe, cu două victorii în acest an, la Wuhan și Australian Open), iar Qinwen Zheng va juca împotriva Barborei Krejcikova (Zheng conduce cu 1-0 în meciurile directe, victorie obținută anul trecut, la Zhengzhou).
Câștigătoarele din cele două partide se califică în finala Turneului Campioanelor.
Chiar dacă nu va câștiga acest turneu, Aryna Sabalenka va încheia sezonul competițional pe primul loc în ierarhia tenisului feminin, la o diferență considerabilă de Iga Swiatek, cea care anul trecut își trecea în palmares titlul pus în joc, dar bifa și al treilea sezon consecutiv în fotoliul de lider.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News