Data publicării:
Surpriza maghiarilor! Cum au votat în turul I la prezidențiale. Culisele strategiei UDMR pentru finala Ponta-Iohannis
Liderul UDMR Gyorgy Frunda a declarat pentru DC News că voturile maghiarilor au fost distribuite la prezidențiale într-un mod fără precedent în ultimii 25 de ani. În turul II, deși PPE îndeamnă UDMR să-l sprijine pe candidatul Dreptei în finala cu Victor Ponta (PSD), Frunda crede că maghiarii ar trebui să-și susțină aliații de le guvernare.
Candidații care se confruntă în turul II al alegerilor prezidențiale se bat pe voturile comunității maghiare. Partidul Popular European încearcă să încline balanța în favoarea candidatului dreptei și cere UDMR îndrume electoratul spre Klaus Iohannis. Joi, forul de conducere al UDMR va decide dacă susține candidatul din aceeași familie europeană sau pe cel al aliaților de guvernare.
Primul tur al alegerilor prezidențiale din 2014 a consemnat o premieră în rândul electoratului maghiar. Voturile etnicilor unguri care nu s-au dus spre candidatul minorității, Kelemen Hunor, s-au distribuit în mod egal candidatului dreptei, respectiv celui de stânga. În anii precedenți, spune liderul UDMR Gyorgy Frunda, de sufragiul maghiarilor s-a bucurat candidatul dreptei (cu excepția anului electoral 2.000, când maghiarii au votat cu Ion Iliescu).
PPE, directivă pentru turul II: UDMR, PMP și Macovei să-l susțină pe Iohannis
UDMR a fost prima formațiune din România acceptată în familia popularilor europeni. Deși există și opțiuni de stânga, majoritatea maghiarilor simpatizează cu valorile tradiționale și conservatorismul. Frunda, fost deputat UDMR, în prezent consilier al premierului Victor Ponta, precizează că solicitarea PPE ca UDMR să-l susțină pe Iohannis în turul II este o recomandare și nu un imperativ.
Gyorgy Frunda a declarat pentru DC News că forul de conducere al UDMR, Consiliul Permanent, se va reuni joi pentru a tranșa chestiunea susținerii oferite în al doilea tur al prezidențialelor. Asta după ce, marți, reprezentanți ai UDMR vor avea o întrevedere cu tabăra premierului Ponta pentru negocieri.
"Vom face joi o analiză și vom horărî, dar eu cred că este normal să mergem cu aliatul de la guvernare. Din presă am înțeles că în acest sens că s-ar fi exprimat și Kelemen Hunor", a punctat Frunda. El a adăugat că o posibilă decizie a maghiarilor de a-l sprijini de Ponta se va datora și modului în care premierul s-a raportat la problemele maghiarilor.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News