Surpriza lui Hoandră la Realitatea Plus. Pe cine a adus în platou
Reprezentanți ai românilor din Bucovina de nord, provincie aflată în Ucraina, au fost vineri seara, în studioul Realitatea Plus, invitații lui Octavian Hoandră, cu ocazia aniversării a 101 ani de la unirea cu România.
Elena Nandriș, primarul comunei Mahala, de lângă Cernăuți, a făcut o radiografie a situației foarte dure pe care o au românii din Bucovina de nord, aflată în componența Ucrainei.
”Comuna Mahala este formată din 4 sate: Buda, Mahala, Ostrița și Prut. 7000 de locuitori, 7000 români. Și mai avem un sat ucrainean de doi ani de zile pentru că s-a făcut o lege, 20 km în jurul Cernăuțiului, toate satele trebuie să fie alipite la Cernăuți.
Dacă ne alipesc la Cernăuți pe noi ne distrug ca români, ne distrug cu totul. Ne asimilează și atunci am pierdut tot.
Și atunci am primit hotărârea să unim un sat ucrainean, la noi, și suntem formați din 7000 de români și 4000 de ucraineni. Comuna e de doi ani de zile de 11000 persoane. Dar a rămas în hotărâre că ucrainenii rămân cu obiceiurile și tradiția lor, cu limba lor și noi ne păstrăm tradițiile, obiceiurile și limba noastră. Deci, toți am hotărât că rămânem ca o comunitate și ne păstrăm și tradițiile și obiceiurile și identitatea noastră de români.
O bunică de la noi a spus așa: m-am născut la austrieci, am umblat la școală la români, m-am măritat la ruși și oi muri la ucraineni, fără ca să ies din ogradă, fără să mă cobor de pe cuptor.” , a transmis Elena Nandriș, la Realitatea Plus.
Referindu-se la modul cum se descurcă românii de lângă Cernăuți, Elena Nandriș a spus că: ”avem două școli românești, 4 grădinițe de copii acum, cu ajutorul primăriei de la sectorul patru din București. Este primul ajutor de aici.
Noi învățam două limbi deodată. Noi vorbim limba ucraineană și limba română. În rest, toate obiectele care merg la școală sunt în limba română. Limba și literatura ucraineană sunt de patru ori pe săptămână.”
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News