Surpriză la Ovidiu în meciul Viitorul - Astra, în etapa a 19-a
Viitorul Constanța s-a luptat din greu cu Astra Giurgiu, în etapa a 19-a a Ligii întâi de fotbal.
Astra Giurgiu a învins-o pe FC Viitorul Constanţa cu scorul de 1-0 (0-0), joi seara, în deplasare, într-un meci din etapa a 19-a a Ligii I de fotbal.
Golul a fost marcat de Valentin Gheorghe (77), pe contraatac, la singurul şut pe poartă al oaspeţilor. FC Viitorul a dominat jocul destul de autoritar, însă nu a reuşit să îşi creeze ocazii clare de gol.
FC Viitorul a pierdut primul său meci pe teren propriu în acest campionat, după opt victorii şi un egal. Echipa antrenată de Gheorghe Hagi a pierdut în ultimele două etape, fără a marca. Astra e neînvinsă de opt etape şi are şapte victorii consecutive.
În tur, scorul a fost egal, 1-1.
FC Viitorul Constanţa - AFC Astra Giurgiu 0-1 (0-0)
Academica Hagi - Stadion Central - Ovidiu
A marcat: Valentin Gheorghe (77).
Arbitru: Cătălin Popa (Piteşti); arbitri asistenţi: Marius Nicoară (Drobeta-Turnu Severin), George Florin Neacşu (Câmpulung Muscel); arbitru de rezervă: Lucian Rusandu (Sfântu Gheorghe)
Observatori: Nicolae Marodin (Bucureşti) - CCA, Eduard Alexandru (Ploieşti) - LPF
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News