Super-Luna "căpșunie", 14 iunie 2022. Cum ne afectează și la ce să ne așteptăm
Pe 14 iunie 2022 se petrece fenomenul Lunii Pline, avem de-a face de data aceasta cu o super-Lună "căpșunie", numită așa datorită sezonului în care apare, dar și datorită culorilor roșiatice pe care le-ar putea căpăta.
Luna "căpșunie” („Strawberry Moon”) este fie ultima Lună Plină a primăverii, fie prima Lună Plină a verii, de data aceasta vorbim, desigur, despre prima Lună Lună plină a verii.
Dacă te întrebi de ce se numește așa, e cât se poate de simplu, cei de la Nasa explică faptul că a primit acest nume, deoarece apare în sezonul în care se coc căpșunele. Cu toate acestea, Luna "căpșunie” nu este neapărat roșie, ci poată căpăta o anumită tentă.
Luna va trece în umbra Pământului care va bloca, astfel, toată lumina directă a Soarelui către Lună, așadar din cauza acestei mișcări și poziționări, Luna va avea un aspect izbitor în nuanțe roșiatice, putând fi uneori chiar „sângerie”.
Pe 14 iunie 2022 avem nu doar o Lună "căpșunie”, ci o super-Lună care va fi mai mare și mai strălucitoare decât de obicei. Cei din comunitatea astrologilor consideră că super-Luna este acea Lună Plină care se află la 90% de perigeul său, adică la punctul în care Luna aflată în mișcare orbitală se găsește cel mai aproape de Pământ. Această definiție a fost dată de astrologul Richard Nolle în 1979.
În România Luna Plină va atinge punctul maxim la ora 14:52 (ora României), conform datelor oferite de cei de la Observatorul Astronomic "Amiral Vasile Urseanu”. Așadar, lumina Lunii Pline apare atunci când pământul se găsește între Soare și Lună. Luna este la maxim aici.
Cum îi pot folosi energia
Lunile Pline luminează tot ceea ce ne înconjoară - chiar și intuiția noastră. Strălucirea Lunii Pline ne permite să vedem situațiile și relațiile dintr-o perspectivă mai clară. De obicei, Lunile Pline sunt un moment de eliberare. Acum ai șansa să renunți la obiceiuri, să lași situații neplăcute în urmă și să te concentrezi pe vindecare. Există multe ritualuri asociate cu Luna Plină, cum ar fi încărcarea cristalelor și băi relaxante pentru a fi în flux cu universul. La urma urmei, onorăm Luna și toată gloria ei în această fază.
Încă ceva: relațiile interumane pot deveni mai intense în timpul acestei faze lunare. Mai mult decât atât, relațiile pot evolua și crește dacă ambele părți sunt dispuse să lase în urmă problemele din trecut și certurile.
În astrologie, Luna guvernează tărâmul emoțiilor subconștiente (și uneori conștiente) - partea din noi înșine pe care de multe ori nu o putem exprima, dar pe care o simțim la un nivel profund și sufletesc. Semnul tău lunar, sau semnul și amplasamentul în care se afla Luna când te-ai născut, dictează de ce are nevoie sinele tău interior. Dar fața schimbătoare a lunii din cosmos te afectează și pe o bază regulată, mai tangibilă.
De ce exercită Luna o influență atât de puternică? Gândeşte-te astfel: Luna controlează mareele oceanului și suntem compuși din 60% apă. Îi putem simți mișcările în viața de zi cu zi.
Încă din anul 400 î.Hr., medicii și filosofii au dat vina pe lună pentru modificările comportamentale. Cuvântul „lunatic”, la urma urmei, a venit de la ideea că schimbările de stare mentală sunt legate de ciclurile lunare. Legătura dintre cele două este chiar susținută în tratatele juridice istorice: faimosul jurist britanic William Blackstone a scris că oamenii au câștigat și și-au pierdut capacitatea de a raționa în funcție de fazele schimbătoare ale lunii. Posibilitatea ca oamenii să fie afectați de ciclurile lunii nu este în întregime neîntemeiată.
Citește mai departe pe astrosens.ro>>
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News