Suntem unici în aviație! Pilotul Osiceanu: Nu salariile angajaților produc imensele pierderi, ci greșelile managementului
Pilotul Cezar Osiceanu vine cu o altă paradigmă a aviației.
”Recentul scandal al companiei aeriene de stat pakistaneze PIA a avut rolul de a repune pe tapet paradigma eficienței economice din aviația comercială de astăzi. Se spune, în teorie, că numărul de angajați per avion dintr-o companie aeriană este indicatorul eficienței ei economice. Cu alte cuvinte, cu cât mai puțini angajați, cu atât mai mare este eficiența ei și, de aceea, este necesar strict ca dimensionarea numărului de angajați să fie făcută în funcție de numărul avioanelor!
Acest criteriu este intabulat în celelalte industrii și ramuri economice, dar în aviație însă se vede că nu are o bază reală deoarece:
1. Emirates, adică cea mai performantă și titrată companie aeriană din lume considerată de către analiștii din domeniu, are un număr de 62.358 de angajați la cele 269 de avioane, adică aproape 232 de angajați per avion
2. Turkish Airlines, compania naționala turcă, are 31.000 angajați la 329 de avioane, ceea ce înseamnă o medie de aproape 95 de angajați per avion
3. Etihad are 21.530 de angajați la cele 102 aeronave ale sale, adică 102 angajați per avion
4. PIA, compania de stat pakistaneză, are 14.500 angajați la un număr de 29 de avioane și, cu o rată de aproape 500 de angajați, conduce împreună cu compania siriană de stat Syrian Airlines în clasamentul celor mai mulți angajați per avion. Ca să ne putem face o idee, RyanAir are, în 2021, peste 30 de angajați per avion folosind diverse mijloace mai mult sau mai puțin ortodoxe de genul plata prin paradisuri fiscale, angajări fluctuante, reduceri de personal din cauza pandemiei etc, ceea ce face ca numărul lor real să nu fie prea ușor de determinat utilizând datele publicate în mass media.
Datele furnizate de către ministrul transporturilor, Cătălin Drulă, arată că în România există un număr actual de 1440 de angajați pe cele 29 de avioane din flota existentă astăzi și se preconizează că numărul să scadă la o mie de angajați până la sfârșitul anului în curs. Rezultă că încărcarea per avion este de aproape 50 de angajați, ceea ce ne situează în rândul celor care ar trebui să aibă o eficiență mare din punct de vedere financiar, nu-i așa? Și uite că nu este așa! Pentru că, în pofida acestei încărcări reduse, se dovedește, încă o dată, faptul că nu salariile angajaților produc imensele pierderi, ci greșelile managementului și contractele cu dedicație! Pentru că suntem singurii în lume care au numit politic directori generali care nu aveau studii superioare - unul dintre ei fiind un simplu vânzător de mașini, adică zero experiența în aviație!
În timpul celor doi, conform datelor publicate, s-au înregistrat și cele mai mari pierderi financiare astfel încât se dovedește și probează din nou faptul că nu numărul angajaților face profit, mai ales dacă ne uităm și la cazurile explicitate mai sus (Emirates, Turkish, Etihad)... Un alt aspect interesant este faptul că sindicatele și reprezentanții piloților din toate companiile mai sus menționate, în afara celui din România, au impus permanent un set de reguli minime obligatorii în materia respectării prevederilor legale în materia timpilor de muncă și odihnă, al asigurărilor medicale etc. Toate însă în timp ce la noi, piloții neinformați și neapărați de propriul sindicat, au fost forțați să încalce Codul Muncii, li s-a luat în mod josnic asigurarea de pierdere a licenței medicale pentru zbor, nu li s-au plătit drepturile salariale (lucru constatat prin sentințe definitive ale instanțelor de judecată), au fost prost remunerați etc”, a spus pilotul Cezar Osiceanu.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News