Un raport întocmit de Comisia Europeană a arătat faptul că doar 2% dintre români fac sport zilnic sau măcar de câteva ori pe săptămână. Totodată, raportul a mai comunicat faptul că 58% dintre cetăţeni nu merg la sală, iar 22% spun că deşi nu practică niciun sport, fac plimbări lungi sau aleargă în parc.
Specialiștii atrag atenția că lipsa de mișcare duce la obezitate, iar odată cu aceasta ne putem îmbolnăvi. „Bolile cardiovasculare sunt pe primul lor. Este o problemă de percepţie. Practic, populaţia din România nu percepe în acest moment sedentarismul şi dezechilibrele alimentare ca fiind elemente ce ţin de factorul de risc. Sunt percepute ca elemente ce ţin de bunul trai. Spre deosebire de români, ceilalţi europeni sunt mai activi. 38% fac sport cel puţin o dată pe săptămână”, a explicat medicul de familie Gindrovel Dumitra, citat de Antena 3.
Sportul este, fără doar şi poate, secretul unei condiții fizice, dar și psihice, de invidiat. Mișcarea este cheia menținerii unei greutăți corporale optime, cu implicații considerabile asupra unei bune funcționări a întregului organism. Date fiind multiplele avantaje, „Ghidul de activitate fizică pentru americani” recomandă săptămânal 150 de minute de exerciții fizice moderate sau 75 de minute de exerciții intense.
Printre beneficii se numără:
Menținerea unei greutăți corporale optime
Sprijinirea funcțiilor cognitive
Ameliorarea depresiei și a anxietății
Favorizearea unui somn odihnitor
Îmbunătățirea activității sistemului cardiovascular
Reducerea inflamației din organism
Creșterea imunității organismului
62% dintre români nu fac sport niciodată. Suntem printre cei mai sedentari europeni, alături de greci și portughezi, iar la polul opus se află danezii și suedezii. În America, 57% dintre elevii de liceu practică un sport de echipă. Și la noi, teoretic, există olimpiada națională a sporturilor școlare, dar prea puțini copii sunt implicați în antrenamente și competiții.
Printre motivele invocate de români pentru lipsa mişcării se numără ...banii. Costă 300 de lei închirierea unei săli de volei sau baschet pentru o oră. Iar pentru un antrenament de box, karate, sau dans, cel puţin 100 de lei. Abonamentul lunar la sala de fitness pornește de la 150 de lei.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- Când începe explorarea Cartofului de Aur, cel mai "scump" asteroid din spațiu, estimat la 10.000 de cvadrilioane de dolari. NASA a făcut anunțul
- Semafoarele care educă șoferii. Titi Aur: Spania are de foarte mult timp introdus acest sistem. E demonstrat 100% că sunt utile / video
- Adrian Negrescu: Va fi primul Paște fără miel pentru majoritatea românilor, în condițiile în care prețul cărnii a atins un nivel fără precedent în ultimii 30 de ani
- Weekendul 19-21 aprilie, marcat de un eveniment nemaiîntâlnit din 1941 încoace. Daniela Simulescu: Nu ne plictisim deloc zilele ce urmează!
- Chirieac, după riposta Israelului asupra Iranului: S-ar putea să încheiem această pagină neagră din istoria Orientului Mijlociu
- A murit Naomy, cea mai controversată vedetă a anilor 2000
- Paradox cu judecătoarea care nu știa că Sebi a murit. Motivul pentru care a făcut „gogonate“ în sala de judecată / video
- Prima luptă între un pilot uman și un avion controlat de inteligența artificială: Un "moment de transformare în istoria aerospațială"
- Au început să apară supermarketuri low-cost. Locuitorii se declară încântați de prețurile mult mai mici ale produselor
- Klaus Iohannis, în Republica Coreea. E prima țară din regiunea Asia-Pacific cu care România a ridicat relațiile la nivel de Parteneriat Strategic, semnat în 2008