Tabletă
Desktop
Data actualizării:
Data publicării:
Data publicării:
Sunt Tudor Polojan, un bărbat gay, și azi vă spun de ce m-am întors în România. Cel mai frumos lucru pe care mi l-a zis o bunică din Italia despre comunitatea LGBT
Autor: Tudor Polojan | Categorie: Stiri
Polojan
Viața persoanelor care fac parte din comunitatea LGBT din Italia este, cu siguranță, mult mai ușoară decât a celor din România. Am cunoscut, prin intermediul unei rețele de socializare, o familie formată din doi tătici și doi gemeni care trăiesc fericiți chiar dacă și acolo homofobia este prezentă.
Comunitatea LGBT din Italia are parte, spre deosebire de țara noastră, de protecție din partea statului. Cuplurile de același sex se pot uni printr-un parteneriat civil și pot avea copii. Totuși, în ultimul timp, probleme au apărut în recunoașterea ambilor părinți pe certificatele de naștere.
Spre deosebire de oamenii din țara noastră, italienii sunt mult mai deschiși spre lucrurile normale precum homosexualitatea, chiar dacă mulți dintre voi veți dori să spuneți că acest lucru este împotriva naturii.
Nu, nu este. Și vă vorbesc din postura de membru al comunității LGBT care nu a ales homosexualitatea, ci pur și simplu am fost norocos să mă nasc așa. Nu este o alegere pe care o faci la un anumit moment în viață, nu este ca atunci când te plictisești acasă pe canapea și te hotărăști ca de mâine să fii vegan - cu tot respectul pentru vegani. E natural și firesc.
În România am trăit deseori experiențe urâte, oameni care aruncă vorbe grele la adresa persoanelor LGBT, ură, batjocură și chiar violență fizică.
Experiența mea ca persoană gay în Italia
Sunt Tudor, un bărbat gay, și îmi asum acest lucru. Nu îmi mai ascund orientarea sexuală de când aveam 19 ani și am hotărât să ies din dulap și să spun lumii că sunt diferit. Sunt doar diferit și atât.
Experiența din peninsulă a fost una plăcută, oamenii se comportau normal, nimeni nu m-a jignit sau scuipat. Asta pentru că în Italia comunitatea LGBT este protejată de către stat, dar și datorită faptului că oamenii sunt educați, s-au educat, și-au deschis mințile și sufletele.
Nimeni nu m-a judecat pentru că iubesc. Că iubesc o persoană de același sex este normal pentru ei, căci despre asta este vorba, despre iubire.
O cunoștință de acolo (o doamnă căsătorită, ajunsă la 60 de ani, cu nepoți) mi-a spus, la un moment dat, poate cel mai frumos lucru pe care l-am auzit în acest sfert de secol de când sunt pe pământ: "Tudor, homosexualitatea ta sau a celorlați nu pornește războaie, nu provoacă atentate, nu înflămânzește planeta. Voi știți doar să iubiți, atât, și tare mult mă bucur când văd oameni care iubesc!"
Și este atât de frumos când vezi că oamenii te înțeleg, nu te judecă, nu te arată cu degetul. Unii au fost chiar mai curajoși decât mine și au hotărât să întemeieze o familie, să aibă copii și să își trăiască viața așa cum toți ar trebui s-o facem - ca și cum ar fi ultima și alta n-ar mai veni.
Eu, ca român obișnuit să-mi fie frică, m-am simțit liber. Deseori s-a întâmplat să-mi dau voie să visez la o familie, să simt cum e să vin acasă după o zi de muncă și să mă imbrățișeze copiii și partenerul. Visul nu a durat mult, însă, pentru că m-am întors în România. Iar dacă vă întrebați de ce m-am întors aici, să știți că am făcut-o din iubire pentru omul pe care îl iubesc până dincolo de lună.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
