Data publicării:

Summitul euro: BCE acceptă garanții toxice din partea băncilor comerciale

Autor: DCNews Team | Categorie: Arhiva
WhatsApp
BCE
BCE

Băncile comerciale au reușit să convingă Banca Centrală Europeană (BCE) să accepte acum garanţii considerate toxice din partea băncilor comerciale.

Această decizie a BCE vine în sprijinul strategiei de salvare a zonei euro ce va fi dezbătută la Summit-ul liderilor europeni care va începe în această seară la Bruxelles, susține adevarul.ro.

Adevărata victorie pentru băncile comerciale este că au reuşit să pună suficientă presiune pentru ca BCE să accepte o gamă mult mai largă de garanţii. Practic, BCE a anunțat astăzi că acceptă acum garanţii considerate riscante sau chiar toxice din partea băncilor comerciale.

Pentru a ajuta statele cu probleme din zona euro, instituţia a renunţat, în această toamnă, la regula care prevedea că activele puse la bătaie de bănci pentru a obţine credite trebuie să aibă rating care recomandă cumpărarea lor. Astfel, în portofoliul BCE se găsesc acum cantităţi impresionante de obligaţiuni guvernamentale „junk“.

BCE va oferi două noi programe de creditare pe termen lung pentru a ajuta băncile europene, care nu se mai pot finanţa de pe pieţe din cauza dobânzilor uriaşe cerute de investitori.

Banca Centrală Europeană va oferi primele împrumuturi la 21 decembrie şi vor avea o perioadă de rambursare de 36 de luni, cu 23 de luni mai mare decât era până acum.

Planul de creditare a băncilor a fost dublat de reducerea dobânzii de politică monetară cu 0,25 puncte procentuale, ceea ce va scădea costurile de împrumut.

Măsurile anunţate astăzi de BCE fac parte dintr-o strategie mai amplă pe care liderii europeni speră s-o finalizeze la Summitul care va începe în această seară la Bruxelles.

Citește și:

Summit istoric la Bruxelles pentru salvarea zonei euro

Summit-ul UE creează suspiciuni la bursele asiatice

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel