Summit UE-Liga Arabă-Uniunea Africană privind Libia, sâmbătă, la Paris
Situaţia din Libia va fi analizată sâmbătă la Paris în cadrul unui summit cu participarea Ligii Arabe, a Uniunii Africane şi a Uniunii Europene, informează agenţia EFE.
La reuniune va participa, de asemenea, secretarul general al ONU, Ban Ki-moon. Preşedinţia franceză a declarat la rândul său, vineri, că un summit UE-Uniunea Africană-Liga Arabă va avea loc sâmbătă la Paris, în prezenţa secretarului general al ONU, Ban Ki-moon, confirmând o informaţie dată de Liga Arabă, potrivit AFP.
Hicham Youssef, director al biroului şefului Ligii Arabe Amr Moussa, anunţase primirea unei 'invitaţii din partea Franţei de a participa la un summit' al Ligii Arabe, UE şi Uniunii Africane 'pentru a examina situaţia din Libia şi modul de a-i face faţă în contextul ultimei rezoluţii a ONU'. Palatul Elysee a confirmat după-amiază desfăşurarea acestui summit, care va începe la ora 13.30 locală (12.30 GMT) cu un dejun, va fi urmat de o reuniune de lucru şi se va încheia cu o declaraţie de presă a preşedintelui francez Nicolas Sarkozy către ora 15.30 locală (14.30 GMT), adaugă AFP.
Preşedinţia franceză a confirmat prezenţa unui reprezentant al preşedintelui în exerciţiu al Ligii Arabe, a secretarului general al organizaţiei panarabe, Amr Moussa, a preşedintelui Consiliului European, Hermann Van Rompuy, şi a Înaltului reprezentant al UE pentru afaceri externe şi politica de securitate, Catherine Ashton. Vor participa, de asemenea, 'înalţii reprezentanţi ai tuturor statelor care doresc să-şi aducă sprijinul la aplicarea acestei rezoluţii' a Consiliului de Securitate al ONU, a semnalat Palatul Elysee, fără alte precizări, potrivit Agerpes.
Premierul britanic, David Cameron, şi cancelarul german, Angela Merkel, au anunţat şi ei că vor fi prezenţi la reuniunea de la Palatul Elysee.
Libia a anunţat vineri că va pune capăt tuturor operaţiunilor militare şi va proteja vieţile tuturor străinilor şi averile acestora în ţară, după rezoluţia adoptată de Consiliul de Securitate al ONU în cursul nopţii de joi spre vineri, care deschide calea unor atacuri aeriene.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News