9 președinți din țări exclusiv parlamentare, deci președinți fără niciun fel de putere s-au așezat la o masă rotundă să propună tot felul de proiecte de dezvoltare regionale, Croația fiind cea mai dinamică și cu cele mai multe programe (11 la număr). România desigur a fost reprezentată de către Iohannis, omul care nu știe nici astăzi că adevărata forță de implementare a oricărui proiect economic se află în mâna executivului și parlamentului.

Din acest punct de vedere orice propunere pe care o fac nu are niciun fel de suport dacă guvernul de la București nu o promovează și nu o finanțează.  Polonia însă a avut o politică reală de asumare. În prima zi, la deschiderea summitului, președintele Duda a fost prezent, plecând seara târziu spre Washington, anunțând de la Bucuresti că proiectul mărilor trebuie fie susținut de către SUA, pentru a fi viabil, iar a doua zi, la negocierile propriu zise de la Palatul Cotroceni, fiind prezent primul ministru Mateusz Morawiecki, cel care are puterea reală de a purta negocieri. Polonia a transmis, astfel, semnalul clar că inițiativa trebuie asigurată de executiv prin abordarea coerentă a politicilor președinților. Singura țară europeană care a făcut așa ceva.

A doua țară participantă, care a făcut exact la fel, au fost SUA. Aceasta și-a trimis secretarul pentru Energie, nu înainte ca președintele american Trump să trimită o scrisoare tuturor participanților la summit identificînd mandatul american strict de negociere. Secretarul Perry a și urmat la literă mandatul, cerând un limbaj clar la finalul întâlnirii. Repetând teza americană referitoare la consecințele dezastruoase, pe care le va avea asupra suveranității statelor europene noua conductă  NorthStream 2, acesta a propus diversificarea produselor energetice, construcția  unei infrastructuri noi si independente de axa germano-rusa de transport a al gazului, de data aceasta americană în colaborare cu țările central si est europene, precum și capacitarea unor politici economice naționale care să finanțeze aceste proiecte.

Urechile românilor, surde

Urechile românilor însă au rămas surde. Nu pentru că  nu există interes pentru așa ceva ci pentru că Iohannis nu și-a invitat propriul guvern la summit. Este pentru prima oară în istoria României când un președinte român își blochează propriul guvern. Sau, dacă înțelegem cu adevărat jocul acestuia, elimină guvernul român de la un dialog internațional esențial pentru înțelegerea tensiunii care se construieste între SUA si axa germană în Europa. Am vazut că puțini au înțeles o schimbare radicală de limbaj la președintele german al României. Acesta a declarat arogant și plin de sine că își dorește o relație "instituțională și solidă " cu SUA. Este o minorare fără precedent a relației speciale pe care România o are astăzi cu SUA. SUA sunt aliatul strategic principal și unic sponsor al securității României. A susține relații instituționale și solide înseamnă să reduci parteneriatul de securitate la condiționări absolut minuscule și să aduci aceste relații la nivelul epocii comuniste când Romania socialistă numai acest nivel și-l dorea. Declarația aceasta este fundamentală înțelegerii  logicii prezidențiale.

Polonia însa a jucat perfect: Presedintele fără putere Duda a fost la Cotroceni iar premierul l-a urmat separat. Acesta a fost și în vizită la primul ministru român. Adică și-a asigurat ambele capete de pod. Ceilalți "mini-me" jucători filo-germani nici măcar din minimul respect pentru un guvern democratic ales în  România nu au facut-o. Iar jocul cu uite Junker nu este Junker este tipic nimicimiei activiștilor  UE.

Lipsa Ungariei, un scop precis

România  a uitat deci sa spună la acest summit ca are interese directe si solide în zona est europeană. A facut-o însă Ungaria, care prin lipsa sa de la reuniune, a permis si a lăsat loc unei declarații de politica externa fundamentale făcută de președintele comisiei de politică externă a parlamentului ungar, Zsolt Nemeth. Acesta a redefinit inițiativa 3 Mări cu definiția austro ungară Trimarium, subordonand-o politicii de refacere a unei coaliții regionale fondate in jurul definitiei date de dubla coroana austro-ungară.

Dacă  activiștii germani din România ar cunoaște subtilitatea diplomatică a Ungariei, ar înțelege că lipsa Ungariei, dar prezența Austriei, a avut un scop precis, si anume întelegere jocului germanic promovat de București si atenționare Croației ca grupul Vishegrad  (V4) este împotrivă. Mai mult, politicianul maghiar, a dat măsura clară a autorității democratice, pentru că în Ungaria politica externă este aprobată de catre Parlament si executată de către guvern. Deci mesajul comisiei de politică  externă a parlamentului ungar, adevăratul  incubator de linii strategice ungare,  este acela al unui refuz net al proiectului germano-rus promovat de NorthStream2.

Justificare ungară este mult mai subtilă, interviul fiind dat în preziua începerii summitului german la Bucureșt si în limba engleză,  fapt rar pentru un politician de talia lui Nemeth. Trimarium, în accepțiunea ungară, este un proiect care va îngloba România si Croația în forme de acțiune secundare, celălalte țări prezente fiind refuzate direct. Prin prisma declarației ungare înțelegem de ce a fost nevoie de tot spectacolul de la Cotroceni si de ce guvernul socialist a fost eliminat de la negocieri. Germania a adunat toți actorii simpatetici jocului său cu Rusia, iar Iohannis a subordonat politica românească regională scopului strategic berlinez.

Opțiunea strategică a PSD

Polonia si-a promovat dubla ascendență, Vishegrad si relația specială cu SUA, declarând-o răspicat și la București, iar secretarul Perry a menținut limbajul concret din scrisoare presedintelui Trump, unde nu a existat nici  concesie reală la acțiunile axei gaziere germano-rusă. În fapt jocul regional a fost în spatiu, cu geometrie variabilă.  Iar România a reusit să joace acest șah doar cu o mână,  guvernul și parlamentul nefiind lăsate de către președintele Iohannis să participe. Desigur că urmeaza o izolare si mai accentuată a guvernului socialist pe scena internațională și o politică violentă împotriva acestuia pe plan intern. Întrebarea americană ca și cea ungară a fost simplă,  nerostită dar prezentă: Ce opțiune strategică are PSD în această reașezare strategică regională, unde Ungaria joacă a doua carte/strategie pro rusească (prima strategie ruseasca fiind refuzata si este cea germană /NorthStream2) iar SUA au anunțat deja condițiile pe care le vor negocia pentru a accepta noua așezare geo-politică a centrului și estului european. Junker a fost, și el, extrem de clar prin bombastica goală a mesajului său, UE lasă decizia la latitudinea actorilor principali și nu are limbaj propriu în aceasta nouă confruntare.

Ca atare lui Iohannis îi trebuie un guvern "al său" pentru a impune soluția germană. Grupul germanic a indicat clar preferință pentru Iohannis. Grupul V4 nu a declarat vreo preferință pentru cineva din România. Polonia si-a menținut avantajul vorbind cu toti actorii. SUA a mers cu un pas înainte și a discutat cu PSD, având asigurată  prezenta la Cotroceni. Nu este un semnal definitiv dar este o etapă. Cum recenta nominalizare la funcția de ambasador la București poate fi schimbată ca urmare a apariției acuzațiilor de natura sexuală împotriva avocatului Zuckerman, o nouă nominalizare poate permite recalibrarea de viitor pe care administrația Trump o pregătește.

Stabilitatea internă politica românească din timpul summitului celor 3 Mări a fost ultima etapă înainte de furtuna care va urma. Și va fi o furtună perfectă.  Cine va supraviețui va câstiga pentru deceniile următoare,  devenind actor principal. Pariul politic al lui Iohannis are loc  în această asezare spațială și multi vectorială. Cine va pierde va intra în istorie. Sau în închisoare. Depinde de duritatea axei germano-ruse si compromisul american.

Notă: Titlul și intertitlurile aparțin redacției, textul aparține autorului

  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News