Liderii Georgiei, Republicii Moldova şi Ucrainei s-au reunit luni la Batumi, oraş-port georgian la Marea Neagră, cu preşedintele Consiliului European, Charles Michel, care a calificat acest summit drept o 'etapă-cheie', relatează France Presse.
Aceste trei foste republici sovietice, care doresc să se îndepărteze de orbita Moscovei, au creat în luna mai un format diplomatic, Trio Asociat, pentru coordonarea eforturilor în cadrul aspiraţiilor lor de a se alătura Uniunii Europene.
"Întâlnirea noastră aici cu Dumneavoastră este o etapă-cheie", a declarat luni Charles Michel, adresându-se preşedinţilor Georgiei, Salome Zurabişvili, Republicii Moldova, Maia Sandu, şi Ucrainei, Volodimir Zelenski.
Reuniunea are loc într-o veche cetate din Batumi cu vedere spre coastă
"Noi împărtăşim aspiraţii şi o viziune comune privind viitorul nostru: o aderare completă la UE, egalitate, libertate şi democraţie", a afirmat Zelenski, declarându-se "încrezător" în posibilitatea de a atinge acest obiectiv.
"Şi vom celebra împreună sosirea celor trei surori, Ucraina, Georgia şi Republica Moldova în familia europeană", a spus el în continuare.
La rândul său, Michel a asigurat că UE rămâne 'un partener puternic şi de încredere', precizând că acest sprijin arată 'importanţa strategică' pe care Bruxellesul o conferă acestui parteneriat.
UE, potrivit lui, angajează un 'program de investiţii fără precedent' de 2,3 miliarde de euro având potenţialul 'de a mobiliza până la 17 miliarde de euro investiţii publice şi private pentru regiune'.
În iunie 2014, Tbilisi, Chişinău şi Kiev au semnat acorduri de asociere cu Uniunea Europeană cuprinzând dispoziţii în materie de cooperare politică şi economică, în special un regim de liber schimb şi o scutire de vize pentru sejururi scurte.
Aceste acorduri nu angajează Bruxellesul să facă posibilă aderarea celor trei ţări, dar ele trebuie să implementeze reforme politice şi economice în vederea unei eventuale aderări.
În 2019, şefii diplomaţiei din Republica Moldova, Ucraina şi Georgia au prezentat o declaraţie comună în care şi-au reafirmat planurile lor de a adera la UE, o perspectivă ce irită Moscova, potrivit Agerpres.
Maia Sandu, mesaj pe Facebook
„Pe finalul zilei la Batumi, am avut o întrevedere cu Charles Michel, Președintele Consiliului European. Am discutat despre rezultatele alegerilor din Republica Moldova, despre pașii ce urmează după formarea Guvernului și primele acțiuni ale noii majorități parlamentare.
I-am mulțumit domnului Președinte pentru planul de redresare economică de 600 de milioane de euro pentru țara noastră, anunțat de Comisia Europeană la începutul verii, și pentru deschiderea de a sprijini autoritățile Republicii Moldova în implementarea agendei noastre de reforme. Republica Moldova are nevoie de o transformare internă profundă, iar Uniunea Europeană rămâne un partener important în acest proces“, a scris, pe Facebook, Maia Sandu.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
- Știați că un singur stat din Europa are graniță terestră cu Africa iar 9 din 10 români răspund greșit
- BANCUL ZILEI: Ați greșit numărul!
- Horoscop 6-12 mai 2024: Zodia care s-a certat cu toată lumea. Daniela Simulescu: „Îți recomand mai mult pragmatism” /video
- Ploi abundente, grindină și vânt puternic în prima zi de Paști. Județele vizate de fenomenele meteo extreme
- Culmea prostiei în hipermarketuri. O decizie bizară pe care marii retaileri o iau și care stârnește furia românilor
- De ce nu ni se arată cum se fac crenvurștii. Bulai: Am văzut cu ochii mei ce se întâmplă la o fermă de curcani / video
- SRI, mai necredincios ca Toma în noaptea de Înviere. Mesaj simpatic / foto
- O biserică de o frumusețe rară din România, construită în 1878, a ars în totalitate în noaptea de Înviere / foto
- Nu s-a mai întâmplat de 23 de ani în SUA. Adrian Mitroi: Inflația este lipicioasă, iar dolarul este prea tare
- Acuzații în presa austriacă: Dronele militare rusești folosesc AI dezvoltat cu Kaspersky