Sucuri cu îndulcitori. Bilic, medic nutriționist: Nu ”plătim” cu silueta
Mihaela Bilic, medic nutriționist, a scris pe contul de Instagram despre sucurile cu îndulcitori.
„Sucurile cu îndulcitori. Dacă tot e cald afară, am hotărât să-mi încerc norocul cu un subiect controversat: îndulcitorii de sinteză. Puțini știu că acuzațiile care li s-au adus în mass-media, au fost toate contrazise de analizele de control. Rezultatele însă, ce să vezi, nu au mai fost promovate/transmise cu aceeași insistență, rămânând accesibile doar lumii medicale interesate de subiect.
Ce pot să vă spun cu certitudine despre îndulcitori, indiferent că vorbim de sucraloză, aspartam, acetsulfam K, ciclamat sau zaharină? Că reduc apetitul în general și pofta de dulce în special - când bei suc cu îndulcitori uiți de foame, dar și de gândul la desert - sunt ca și plasturele de nicotină pentru cei ce vor să se lase de fumat). Nu au calorii, nu cresc glicemia și colesterolul în sânge, nu fac carii dentare și ajută la slăbit.
Prea frumos ca să fie adevărat?
Profesorul meu de psihiatrie de la Paris spunea că îndulcitorii sunt un produs imoral: ne satisfac plăcerea de dulce fără să "plătim" pentru asta - nici cu silueta, nici cu sănătatea. Atenție, societatea nu tolerează produsele "imorale", va încerca cu orice preț să le interzică! Iar industria alimentară e îngrozită de orice produs care ne scade apetitul...de consum.
Aveți diabet, colesterol crescut, probleme cu silueta, poftă de dulce sau doar un apetit accentuat? Îndulcitorii vă pot ajuta să țineți situația sub control”, a scris Mihaela Bilic pe contul de Instagram.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News