Data publicării:

Suceava: Reabilitarea podului de la Vereşti, afectat de inundaţii, se va finaliza la sfârşitul lunii septembrie

Autor: Giorgiana Croitoru | Categorie: Stiri
WhatsApp

Podul de la Vereşti ar putea fi redat circulaţiei la sfârşitul acestei luni, a declarat presei, marţi, preşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Suceava, Gheorghe Flutur, după ce a inspectat din nou lucrările de reabilitare ale obiectivului.

Flutur a spus că a discutat cu constructorii şi aceştia i-au spus că lucrările de reabilitare a podului de peste râul Suceava, de la Vereşti - Udeşti, sunt în grafic.

"O firmă specializată a adus un echipament hidraulic pentru a putea ridica tablierul de 230 de tone al podului. Sper ca până la sfârşitul lunii septembrie să fie redat circulaţiei acest pod între Udeşti şi Vereşti. La final se va aplica şi un strat de uzură", a spus Flutur, precizând că, până la finalizarea lucrărilor la pod, se poate circula pe varianta provizorie construită în zonă.

Podul de la Vereşti, care are o lungime de 240 de metri şi o lăţime de şapte metri, a fost construit în 1964 şi a fost afectat de mai multe ori de inundaţii. 

După finalizarea lucrărilor de reabilitare vor putea circula pe acest pod autovehicule cu o masă maximă autorizată de până la 60 de tone. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel