Suceava: DSP avertizează asupra riscului unor proceduri de înfrumuseţare practicate de o clinică din Bucureşti
Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Suceava a avertizat, joi, asupra riscului unor proceduri de înfrumuseţare practicate de o clinică din Bucureşti, care a anunţat pe o reţea de socializare intervenţii estetice în Suceava.
"Pentru a evita riscul unor proceduri de înfrumuseţare, care ar putea pune în pericol sănătatea populaţiei, având în vedere că pe reţeaua de socializare facebook au apărut anunţuri de promovare a unor proceduri medicale pentru mărirea buzelor şi a altor proceduri de înfrumuseţare efectuate de către Clinica Swiss Estetix Bucureşti în Suceava, pe 15 septembrie 2019, vă informăm că instituţiile medicale judeţene abilitate nu au primit solicitarea Clinicii Swiss Estetix Bucureşti pentru a desfăşura activitate medicală legală în Suceava", precizează DSP Suceava într-un comunicat remis AGERPRES.
Potrivit sursei citate, conform reglementărilor sanitare în vigoare, activităţile medicale se desfăşoară în cadrul unor unităţi sanitare avizate de Colegiul Medicilor Suceava, autorizate şi înregistrate de către DSP Suceava, prin personal medical de specialitate, competent pentru procedurile medicale respective, despre a cărui activitate medicală desfăşurată este informat, în prealabil, Colegiul Medicilor teritorial.
Efectuarea procedurilor menţionate anterior într-un spaţiu neavizat de Colegiul Medicilor Suceava şi neautorizat de către DSP Suceava pentru asemenea activităţi medicale, de către personal medical neînregistrat la Colegiul Medicilor Suceava, constituie un act de practică ilegală a profesiei, cu posibile prejudicii grave ale pacientului, subliniază DSP.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News