Urmărește emisiunea live
Data actualizării:
Data publicării:

Subvențiile din Ungaria pentru fermierii români, blocate de Guvernul PNL. Vâlcu: Politică de tip PRM

Autor: Darius Muresan | Categorie: Politica
WhatsApp

Guvernul României nu ar fi de acord cu subvențiile acordate fermierilor din Transilvania, printr-o fundație finanțată de Budapesta.

Marius Lazurca, ambasadorul României în Ungaria, a precizat că Guvernul țării noastre nu a fost consultată cu privire la subvenționarea fermierilor din Transilvania iar Bucureștiul nu și-a dat acordul pentru o astfel de măsură, potrivit celor de la G4Media, un site apropiat USR, care citează site-ul Ambasadei României în Budapesta. Până la ora publicării acestui material informația nu a putut fi confirmată oficial.

Amintim că proiectul de subvenționare a fermierilor din Transilvania este gestionat de Fundația Pro Economica și este finanțat de Guvernul de la Budapesta condus de Viktor Orban.

Jurnalistul Val Vâlcu a comentat această informație. În cazul în care ea este reală, jurnalistul amintește că vorbim de o „politică de tip PRM aplicată de Guvernul PNL și care nu face cinste unui guvern pro-european”. 

„Demersul nu dovedește nici înțelepciune și nu are un efect practic. Bate în naționalism, dar cum poți să interzici unei fundații să sprijine agricultorii dintr-o regiune a țării? Cum poți opri prin decizie guvernamentală activitatea unei fundații? Se poate doar în instanță”, a precizat Val Vâlcu care a subliniat că doar prin faptul că s-a invocat un asemenea demers se stârnește nemulțumirea unor cetățeni din România care ar urma să beneficieze de subvențiile respective. Jurnalistul a amintit că și guvernele din Norvegia sau Elveția finanțează diferite proiecte din România cu fonduri nerambursabile.

Cum ar fi trebuit să reacționeze Guvernul României

Val Vâlcu a mai precizat un alt aspect important, imaginea României în comunitatea internațională. Acesta spune că, în opinia sa, Guvernul României ar fi trebuit să acorde asistență prin finanțare pentru cetățenii români care doresc să apeleze la aceste subvenții, dar nu au translator pentru întocmirea actelor necesare. „Mai apoi, dacă se dovedea că este discriminare pe motive etnice, Guvernul putea să acorde asistență juridică celor care vor să conteste la CNCD sau în instanță. Dar abia apoi, dacă se dovedea că e discriminare faptul că donatorul dorește să se facă aplicația în limba maghiară. Nu prevede nicio lege că cererea de finanțare trebuie făcută în limba română”, spune Val Vâlcu care a amintit în acest context de existența legii care menționează că cetăţenilor care aparţin unei minorităţi naţionale și care au o pondere de peste 20% din numărul locuitorilor, autorităţile administraţiei publice locale asigură folosirea în raporturile cu aceştia şi a limbii minorităţii respective.

Jurnalistul a subliniat că o asemenea măsură, împiedicarea unei fundații de a oferi cetățenilor români subvenții pentru agricultură afectează un segment electoral important - cetățenii din Transilvania. El a amintit că măsura îl ajută pe Viktor Orban care poate „arăta presei din Ungaria cum se luptă el cu autoritățile din România”. 

„E o strategie primitivă. Era mai bine să ofere asistență financiară pentru cetățenii români care au nevoie de translator. În acest fel era monitorizat și proiectul. Sunt politici de tip Vadim Tudor”, a concluzionat Val Vâlcu.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel