Data publicării:
Subiecte titularizare 2024. Leoaică tânără, iubirea
Vă prezentăm subiectele de la proba de Limba și literatura română de anul acesta de la concursul de titularizare.
Date despre concurs
Un număr impresionant de peste 37.500 de candidați s-au înscris la concursul național destinat ocupării posturilor didactice și catedrelor din unitățile de învățământ preuniversitar, a anunțat Ministerul Educației. Dintre aceștia, peste 6.800 sunt absolvenți ai studiilor liceale pedagogice, postliceale, universitare de licență, masterat sau ai departamentelor de pregătire a personalului didactic, provenind din promoția curentă.
Cele mai multe posturi vacante pentru angajare pe perioadă nedeterminată vizează următoarele discipline/specializări:
- Învăţători/profesori pentru învăţământ primar în limba română: 1.384;
- Educatoare/profesor pentru educaţie timpurie (învățământ preșcolar): 1.295;
- Educator/profesor pentru educaţie timpurie (învățământ antepreșcolar): 1.089;
- Profesor - consilier şcolar: 628.
Cei mai mulți candidați s-au înscris la disciplinele corespunzătoare ocupării posturilor din învățământul preșcolar cu predare în limba română (peste 8.000 de candidați), respectiv posturilor din învățământul primar cu predare în limba română (peste 5.300 de candidați). De asemenea, un număr substanțial de candidați se înregistrează la disciplinele educație fizică și sport - profesori (peste 3.100 de candidați), limba și literatura română (peste 2.200 de candidați) și limba engleză (peste 1.800 de candidați).
Lucrările scrise vor fi evaluate digitalizat în centre constituite la nivel național pe discipline.
Primele rezultate la proba scrisă vor fi afișate în data de 23 iulie, la sediile inspectoratelor şcolare şi pe site-ul dedicat. Contestaţiile se depun la sediile inspectoratelor şcolare judeţene sau prin mijloace electronice (la adresele comunicate public de fiecare inspectorat școlar) în data de 23 iulie, după afişarea rezultatelor, respectiv în data de 24 iulie.
Subiectul
Vă prezentăm subiectele pentru cei care au susținut titularizarea la disciplina Limba și literatura română:
Candidaților pentru un post de Limba și literatura română li s-a cerut, la Subiectul I, să redacteze un eseu de 900-1500 de cuvinte despre poezia lui Nichita Stănescu.
Baremul
Calendar titularizare 2024
- 17 iulie 2024: desfășurarea probei scrise;
- 23 iulie 2024: comunicarea rezultatelor iniţiale;
- 23-24 iulie 2024: înregistrarea contestațiilor la inspectoratele școlare și transmiterea acestora comisiilor de soluţionare a contestaţiilor;
- 25-30 iulie 2024: soluţionarea contestațiilor;
- 31 iulie 2024: comunicarea rezultatelor finale.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News