SUA. Trump, armata la frontieră: ”Ne vom apăra granița!”
Preşedintele american, Donald Trump, a afirmat marţi că doreşte să desfăşoare armata americană la graniţa cu Mexicul, ceea ce, în opinia sa, ar constitui "un mare pas", transmite AFP.
"Ne vom apăra graniţa cu armata noastră", a declarat Donald Trump în cursul unei întâlniri cu liderii ţărilor baltice, cultivându-şi imaginea de fermitate în privinţa imigraţiei cu un nou atac la adresa predecesorului său Barack Obama care "a făcut schimbări ce au dus pur şi simplu la absenţa frontierei".
Liderul de la Casa Albă a reproşat vehement Mexicului în ultimele zile că lasă peste 1.000 de migranţi din America Centrală să înainteze spre Statele Unite, unde mulţi dintre ei speră să ceară azil.
El a subliniat că această "caravană" legitimează construcţia zidului pe care îl doreşte la graniţa dintre Mexic şi Statele Unite.
"Dacă ea ajunge la graniţa noastră, legile noastre sunt atât de slabe şi patetice (...) şi este ca şi cum nu am avea graniţă", a avertizat marţi preşedintele american.
"Avem nevoie de un zid care să măsoare 1.100-1.300 de kilometri" de-a lungul frontierei, a adăugat el.
Chestionat de AFP, Pentagonul a afirmat că nu este la curent cu o desfăşurare militară la graniţă, dar astfel de operaţiuni au avut loc în trecut.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News