Data actualizării:
Data publicării:

SUA restricţionează vizele pentru jurnaliştii chinezi

Autor: Florentina Constantin | Categorie: Stiri
WhatsApp

Statele Unite au emis vineri noi reguli pentru acordarea de vize jurnaliştilor chinezi, informează Reuters. Începând de luni, aceştia nu vor mai primi vize decât pe 90 de zile, cu posibilitate de prelungire, în locul celor pe termen nelimitat.

Până acum, vizele trebuiau reînnoite doar în cazul transferului la o altă instituţie de presă. Restricţiile nu se aplică jurnaliştilor care deţin paşapoarte din regiunile autonome speciale chineze Hong Kong şi Macao, scrie Agerpres. Washingtonul susţine că măsurile sunt o reacţie la tratamentul aplicat jurnaliştilor americani în China.

Beijingul a expulzat în martie doi corespondenţi americani 

În contextul relaţiilor bilaterale tensionate, SUA au ameninţat că vor aplica pentru cinci entităţi media de stat din China aceleaşi reguli ca şi pentru ambasade. La o zi după decizia americană privind presa de stat, Beijingul a expulzat în martie doi corespondenţi americani şi unul australian ai ziarului Wall Street Journal. Partea chineză a motivat măsura susţinând că articolul respectiv este rasist.

Odată cu prezentarea noilor reglementări, Departamentul Securităţii Interne (DHS) din Statele Unite a criticat vineri China pentru "suprimarea jurnalismului independent". Un oficial de rang înalt din DHS a declarat agenţiei Reuters, sub rezerva anonimatului, că măsurile vor permite revizuirea mai frecventă a vizelor pentru jurnaliştii chinezi şi probabil se va reduce numărul acestora în Statele Unite.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel