Data publicării:

SUA îndeamnă Egiptul să autorizeze 'manifestaţiile politice paşnice'

Autor: Florin Răvdan | Categorie: Stiri
WhatsApp

SUA au îndemnat vineri Egiptului să permită 'manifestaţiile politice paşnice', pledând pentru 'dreptul egiptenilor de a-şi exprima liber opiniile', informează AFP. 

Un înalt responsabil american a declarat la New York, în marja Adunării Generale a ONU, că Washingtonul susţine 'dreptul la asociere şi dreptul de a manifesta paşnic'. 'Urmărim situaţia pe teren', a adăugat el, în condiţiile în care manifestaţii inedite împotriva preşedintelui Abdel Fattah al-Sissi au început să aibă loc în Egipt. 'A avut loc un anumit număr de arestări', a continuat acest responsabil american. 'Îndemnăm guvernul egiptean să apere capacitatea concetăţenilor săi de a-şi exersa drepturile în mod liber', a insistat el. Manifestaţii anti-Sissi de o amploare limitată, precum şi demonstraţii în susţinerea preşedintelui, au avut loc vineri în Egipt, la o săptămână după o mobilizare inedită împotriva puterii, mobilizare care a dus la sute de arestări. Ales în 2014, după ce l-a înlăturat de la putere pe predecesorul său islamist Mohamed Morsi un an mai devreme, preşedintele Sissi s-a impus drept una dintre figurile cele mai autoritare din Orientul Mijlociu, împiedicând orice încercare de contestare sau de opoziţie. Cu toate acestea, în timpul întrevederii avute luni, la Adunarea Generală a ONU, cu Donald Trump, şeful statului egiptean a primit sprijinul ferm al preşedintelui american.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel