Data publicării:
SUA, în război cu Rusia şi China. Rezoluție blocată la ONU
Vetoul Rusiei şi al Chinei au blocat la ONU proiectului american de rezoluţie privind criza din Venezuela.
Rusia şi China şi-au exercitat joi dreptul de veto în Consiliul de Securitate al ONU împotriva proiectului de rezoluţie propus de SUA, care sprijinea o soluţie politică a crizei din Venezuela, informează agenţiile de presă internaţionale. Proiectul de rezoluţie prin care se solicita organizarea de 'alegeri prezidenţiale libere, corecte şi credibile' şi permiterea accesului ajutoarelor umanitare în Venezuela a fost susţinut de nouă state, în principal de pe continentul european şi sud-american, respins de trei (Rusia, China şi Africa de Sud, membru nepermanent al Consiliului de Securitate), în timp ce alte trei state s-au abţinut de la vot, relatează AFP şi EFE.
'Cerem membrilor Consiliului să nu fie complici ai acestei manevre controversate, cerem să se voteze împotriva proiectului american şi să fie susţinut al nostru, care urmăreşte cu adevărat să ajute poporul Venezuelei', a îndemnat înaintea votului ambasadorul rus la ONU Vasili Nebenzia, care a prezentat, la rândul său, un alt proiect de rezoluţie pe acelaşi subiect, informează EFE.
Pentru a putea fi adoptată o rezoluţie în Consiliul de Securitate (alcătuit din 15 membri) este nevoie de cel puţin nouă voturi şi de niciun veto din partea celor cinci membri permanenţi (Rusia, China, Franţa, Marea Britanie şi SUA).
Citește și: Crețu: Juncker iubește România, dar este dezamăgit
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News