SUA îl avertizează pe Băsescu la fel ca pe Mubarak
Departamentul de Stat al SUA se delimitează de acțiunile de protest din ultimele zile din România, făcând un apel atât protestatarilor cât și autorităților de a se abține de la orice fel de violențe. De fapt, ținta avertismentului este regimul de autoritate prezidențială condus de Traian Băsescu. Sfatul adresat protestatarilor este strecurat în mesaj pentru a echilibra discursul și a nu pune cu spatele la zid un aliat.
Victoria Nuland, purtătorul de cuvânt al Departamentului de Stat al SUA face un apel la manifestanți și autorități să se rețină de la orice fel de violențe. Aceasta arată că SUA susține dreptul persoanelor din întreaga lume pentru a manifesta pașnic și de a-și exprima pașnic punctul de vedere.
Poziția unui înalt oficial al SUA nu face altceva decât să tragă un semnal de alarmă pentru autoritățile de la București, avertizate că, în cancelariile occidentale, situația din România este atent monitorizată, devenind chiar îngrijorătoare. Mai ales pentru SUA, care au interese strategice în zonă, legate de scutul antirachetă.
Obama nu mai sprijină regimurile impopulare doar pentru că sunt fidele Americii
Mesajul Departamentului de Stat semnalaeză președintelui Băsescu că SUA nu-l vor susține dacă situația scapă de sub control. Trebuie amintit că în acest fel a procedat administrația americană și în cazul protestelor din Egipt, atunci când au început violențele din Piața Tahrir, iar regimul Mubarak a fost nevoit să facă uz de forța armatei. Dacă la început mesajele erau adresate ambelor părți din conflict, atunci când a devenit limpede că Mubarak a pierdut sprijinul societății, secretarul de Stat, Hillary Clinton i-a spus explicit lui Mubarak că trebuie să plece. Administrația Obama a schimbat modelul republicanilor, care susțineau câte un regim impopular fidel Americii până când revoltele de stradă îl aruncau de la Putere pe respectivul dictator. Neglijarea dorinței populare în rândul țărilor ai căror lideri serveau interesele Washingtonului a dus la pierderea influenței occidentale în acele state, exemplu cel mai important fiind Iranul.
Citește și:
Băsescu mai guvernează doar cu SS
Ponta: Anul acesta este sfârşitul pentru Băsescu
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News