Data publicării:

SUA îi cer preşedintelui sirian, Bashar al-Assad, să demisioneze imediat

Autor: DCNews Team | Categorie: Stiri
WhatsApp
bashar-al-assad-gov-sy
bashar-al-assad-gov-sy

Alegeri prezidentiale 2024

Statele Unite i-au cerut preşedintelui sirian Bashar al-Assad "să demisioneze acum", după ce un proeminent lider kurd al opoziţiei a fost asasinat, iar violenţele continuă să afecteze populaţia, relatează CNN.

Assad ar trebui să demisioneze "înainte de a duce ţara tatălui său în jos, pe această cale periculoasă", a declarat vineri purtătorul de cuvânt al Casei Albe, Jay Carney.

"Este, de asemenea, de remarcat că aceste acte de violenţă au loc la numai trei zile după ce Consiliul de Securitate al ONU nu a reuşit să adopte o rezoluţie în care chema la monitorizarea internaţională a drepturilor omului în Siria, confruntată cu o represiune brutală", a declarat Carney, referindu-se la rezoluţia căreia i s-au opus Rusia şi China.

Liderul opoziţiei kurde, Mashaal Tammo, purtător de cuvânt pentru Partidul Viitorului Kurd şi membru al nou formatului Consiliu Naţional Sirian, a fost împuşcat mortal într-un atac asupra reşedinţei sale private din nord-estul oraşului Qamishli, unul dintre oraşele unde vineri s-au adunat protestatari.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel