O astfel de interdicție impusă de Occident asupra marilor corporații energetice ar suspenda afaceri de miliarde de dolari.
Nicio companie din afara Europei și Statelor Unite nu are tehnica specializată necesară pentru a extrage țiței de la mare adâncime.
Interdicția ar viza doar rezerve care nu pot furniza țiței pieței energetice globale decât peste 10 ani. Totodată, sancțiunile nu ar urma să nu se atingă de forajele în derulare și producția din puțurile terestre convenționale, potrivit oficialilor.
Ambasadorii statelor UE s-au întâlnit miercuri și vor continua deliberările pentru a decide dacă implementează noul pachet de sancțiuni sau așteaptă evoluția fragilului armistițiu din estul Ucrainei încheiat de Kiev cu separatiștii.
"Dacă este adevărat că sancțiunile vor interzice tehnologiile și serviciile pentru Arctic și explorările la mare adâncime ar fi o chestiune foarte importantă", spune Jason Bordoff, fost consilier al președintelui Barack Obama pe probleme energetice. "Va reduce semnificativ capacitatea de producție de țiței, deși trebuie subliniat că ar necesita o colaborare strânsă între Europa și Statele și Unite pentru a fi eficientă".
Miza este mare pentru președintele Vladimir Putin din cauza dependenței guvernului său de industria energetică pentru creșterea economică.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
- SRI face angajări. Posturile pentru care puteți aplica. Vă puteți înscrie în cursă până la finalul lunii mai
- Micii pe care îi mâncăm nu mai au nicio legătură cu micii adevărați. Ingredientul care lipsește cu desăvârșire. Medicul Alin Popescu: Aș da o lege să se schimbe compoziția
- Cea mai mare inutilitate din București. Primarul de sector care credea că va da lovitura și turiștii vor lua cu asalt construcția
- Numerologul Romeo Popescu, previziunile pentru luna mai, în funcție de cifra destinului: Cine are idei geniale și face rost de bani
- Cine a furat România. Cea mai mare propagandă a fost scoasă la iveală
- BANCUL ZILEI: De ziua soacrei
- Bătrânica din Germania e istorie: Acum, toți samsarii merg la grădiniță! Nouă tactică pe piața auto second hand
- BANCUL ZILEI: Ardeleanul și avocatul...
- Funeriu: E o greșeală fundamentală să părăsești România sau Republica Moldova pentru a te muta mai la Vest
- Cât a plătit o mămică pentru 3 felii de cozonac la supermarket: Nici nu-ți vine să-l mai mănânci / video