Preşedintele Donald Trump a discutat săptămâna trecută şi probleme legate de agricultură în cursul întrevederii avute cu Jean-Claude Juncker, a anunţat duminică secretarul american Trezoreriei, Steven Mnuchin, contrazicând afirmaţiile preşedintelui Comisiei Europene, relatează AFP.
"Eram acolo şi am avut discuţii specifice despre agricultură şi necesitatea de a elimina barierele din calea agriculturii şi de a oferi mai multe oportunităţi agricultorilor noştri", a declarat Mnuchin pentru canalul de televiziune Fox News. "Am vorbit mai exact despre soia, dar am fost de acord să examinăm şi celelalte pieţe", a adăugat el. Aceasta va fi o parte importantă a oricărui acord la care vom ajunge, a spus el.
"Tocmai am deschis Europa pentru voi, fermieri", a declarat Trump joi în faţa fermierilor americani, la o zi de la anunţarea unui armistiţiu în ostilităţile comerciale cu Europa. "Agricultura este în afara (acordului), altfel acordul ar fi aproape eşuat", a declarat vineri preşedintele Comisiei Europene. Juncker "a fost foarte clar (...), nu negociem cu privire la produsele agricole, aceasta este în afara agendei de discuţii", a declarat anterior o purtătoare de cuvânt a Comisiei Europene, Mina Andreeva.
Preşedintele Statelor Unite, Donald Trump, şi preşedintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, au anunţat miercurea trecută că au ajuns la un acord privind relaţiile comerciale dintre SUA şi UE. Trump a declarat că ţara sa va colabora cu Uniunea Europeană pentru "reducerea barierelor şi creşterea comerţului cu servicii, produse chimice şi farmaceutice, produse medicale, precum şi soia; soia este o mare problemă.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
- Vremea de Florii, 1 mai şi Paşti. ANM a venit cu prognoza completă
- BANCUL ZILEI: Sughițul...
- Horoscop 29 aprilie - 5 mai cu Mihai Voropchievici. Zodia care are parte de o furtună săptămâna următoare
- Marina Almășan, plângere penală pentru hărțuire la locul de muncă și abuz în serviciu. Toate detaliile, într-un interviu pentru Spectacola.ro
- "Şi l-aţi omorât, în mod barbar, pe Ceauşescu". Dan Ciachir, moment de calmitate și ropote de aplauze: "A fost condamnat după propriul său Cod penal"
- Burduja a rupt gura târgului. Cum a venit să-și depună candidatura pentru Primăria Capitalei (FOTO+VIDEO)
- Adrian Elicopter de Luptă, student la Academia de Poliție, după scandalul cu bătaia: Mi-am riscat poziția de student / Toți care mă acuză de violență fizică să nu uite că totul a început la Nuba
- Reţetă pentru o catastrofă. Vânătoarea de ouă de lângă Bacău se putea termina tragic
- Alimentele pe care nu trebuie să le consumi niciodată înainte de a pleca într-o călătorie
- Greșeală îngrijorătoare făcută la trecerea de pietoni. Titi Aur: Nu au fost învățați / Risc mare de accident / video