SUA, alegeri guvernatori și Congres. Număr record de candidați femei
Un număr record de femei se află în cursă pentru a intra în Congresul american în noiembrie, când vor avea loc alegerile la mijloc de mandat, o evoluţie ce survine după un an marcat de mişcarea #MeToo şi de activism împotriva preşedintelui Donald Trump, notează miercuri AFP.
După o nouă serie de alegeri primare marţi seară, mai mult de 180 de femei vor încerca să câştige un loc în Camera Reprezentanţilor a Congresului federal.
'Este oficial, am bătut recordul de femei nominalizate sub stindardul marilor partide pentru Cameră', a salutat centrul de studii specializate Center for American Women and Politics (CAWP), amintind că recordul anterior era de 167.
'Un alt record. 2018 numără cele mai multe femei nominalizate pentru alegerile pentru posturile de guvernator', cu cel puţin 11 candidate după alegerile primare de marţi, a menţionat CWAP. 'Precedentul record, stabilit pentru prima oară în 1994, era de 10', a indicat acelaşi centru independent, pe Twitter.
Recordul, depășit încă de la 1 iunie
Potrivit CAWP, recordul fusese depăşit încă de la 1 iunie în ce priveşte numărul candidatelor pentru Senatul SUA: 42 (24 candidate democrate şi 18 republicane), faţă de 40 în 2016.
'Femeile nu doar că au bătut recordul de candidaturi pentru Senatul american în acest an. Ele sunt, în plus, în competiţie într-unele din cele mai strânse curse ale acestui ciclu electoral', nota atunci directoarea CAWP, Debbie Walsh.
De remarcat şi că mai multe candidate cu şanse bune de a câştiga provin din rândurile unor minorităţi încă subreprezentate în Congres. Printre ele, democrata Rashida Tlaib din Michigan ar putea fi una din primele femei musulmane în Camera Reprezentanţilor.
Câteva amerindiene ('Nicio femeie amerindiană nu a fost aleasă vreodată în Congres', sublinia CWAP) sunt la rândul lor în cursă.
Acest val de candidate are loc la mijlocul preşedinţiei lui Donald Trump, a cărui instalare la Casa Albă a coincis cu o manifestaţie istorică în apărarea drepturilor femeilor, Women's March, în ianuarie 2017. Recordul de candidate punctează de asemenea mai multe luni de acuzaţii în cascadă de hărţuire şi de viol la adresa unor personalităţi.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News