SUA acuză Rusia și China că răspândesc „minciuni“ cu privire la armele chimice din Ucraina
Washingtonul acuză Rusia şi China că răspândesc "minciuni" despre presupuse laboratoare americane de arme biologice şi chimice în Ucraina.
Statele Unite au acuzat miercuri Rusia şi China că răspândesc "în mod intenţionat" "minciuni" despre presupuse laboratoare americane de arme biologice şi chimice în Ucraina, spunând că se tem că Rusia foloseşte astfel de arme interzise, notează AFP.
"Kremlinul răspândeşte pur şi simplu în mod intenţionat minciuni potrivit cărora Statele Unite şi Ucraina desfăşoară activităţi legate de arme chimice şi biologice în Ucraina", a declarat purtătorul de cuvânt al diplomaţiei americane, Ned Price, într-un comunicat.
"Am văzut, de asemenea, responsabili din Republica Populară Chineză care colportează aceste teorii ale conspiraţiei", a adăugat el.
"Nu este prima dată când Rusia inventează astfel de acuzaţii false împotriva unei alte ţări", a afirmat el, dând asigurări că acestea au fost "infirmate definitiv şi în mai multe rânduri".
Victoria Nuland a recunoscut că Ucraina are facilități de cercetare biologică
Chestionată marţi în cursul unei audieri parlamentare, numărul trei al diplomaţiei americane, Victoria Nuland, afirmase că Ucraina dispune de "facilităţi de cercetare biologică".
"În prezent, suntem de fapt destul de îngrijoraţi de posibilitatea ca forţele ruse să încerce să preia controlul asupra acestora", a adăugat ea, spunând că lucrează cu ucrainenii pentru a preveni ca aceste materiale sensibile să "cadă în mâinile" Moscovei.
Un senator republican, Marco Rubio, a subliniat apoi că "propaganda rusă" a raportat despre un presupus "plan" ucrainean de a folosi "arme biologice în ţară cu coordonarea NATO".
"Este o tehnică clasică rusă de a-i acuza pe alţii de ceea ce plănuiesc să facă ei înşişi", a răspuns Victoria Nuland (citește AICI).
Miercuri, Casa Albă a mers mai departe. "Acum, când Rusia a emis acuzaţiile sale false, iar China pare să îmbrăţişeze această propagandă, trebuie să supraveghem orice posibilă utilizare de către Rusia a armelor chimice sau biologice în Ucraina", a avertizat pe Twitter purtătoarea sa de cuvânt, Jen Psaki.
Ea a afirmat că Statele Unite respectă "pe deplin" textele internaţionale privind aceste arme interzise, spre deosebire de Rusia, pe care Occidentul o acuză că a "otrăvit" opozanţi şi că a sprijinit regimul sirian "care a utilizat în mod repetat arme chimice", conform Agerpres.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News