Data publicării:

STUDIU Gheţarii din Himalaya, pe punctul de a se topi

Autor: DCNews Team | Categorie: Lifestyle
WhatsApp

Alegeri prezidentiale 2024

Creşterea puternică a temperaturilor, provocată parţial de încălzirea climei Pământului, conduce la topirea gheţarilor chinezi din munţii Himalaya. Potrivit unui studiu publicat, marţi, în Environmental Research Letters, acest lucru are un impact nefast pentru locuitori, turism şi economie.

În cazul a 14 staţii de supraveghere, amplasate la o altitudine de peste 4.000 de metri, creşterea temperaturii a fost de 1,73 grade Celsius, reprezentând de peste două ori creşterea medie înregistrată în secolul trecut.

Cercetătorii, coordonaţi de Li Zhongxing de la Academia chineză de ştiinţe, au identificat trei modificări intervenite pe gheţari, care s-ar putea afla, parţial, la originea acestei încălziri.

Numeroşii gheţari examinaţi au prezentat „semnele unui recul drastic“, ca şi o diminuare importantă a masei lor, potrivit acestui studiu. Cei 999 de gheţari din bazinul râului Pengqu, de exemplu, au pierdut, în total, o suprafaţă de 131 kilometri pătraţi, între 1980 şi 2001.

Suprafaţa lacurilor alimentate de topirea gheţarilor creşte

Studiul a arătat, totodată, mărirea suprafeţei lacurilor glaciare alimentate de topirea gheţarilor. „Gheţarii sunt o parte integrantă a miilor de ecosisteme şi joacă un rol crucial pentru populaţiile umane“, au declarat autorii studiului.

Zona de sud-vest a Chinei numără 23.488 de gheţari, acoperând o suprafaţă de 29.523 de kilometri pătraţi din munţii Himalaya, dar şi din munţii Nyainqentanglha, Tanggula şi Hengduan.

Modificările în ceea ce priveşte ploile şi căderile de zăpadă au fost mai puţin marcante, potrivit autorilor, însă conforme cu predicţiile realizate de programele computerizate de modelare a climei privind schimbările prevăzute.

Citeşte şi:

Fotografia care prezice cât mai are de “trăit” Pământul. Află cine deţine secretul

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel