Cel mai mare sector al pieţei, cel de telecom, a avut un avans de aproape 4%, atingând valoarea de 322 milioane de euro. Electrocasnicele mari şi mici au avut performanţe bune, ca şi în trimestrele anterioare, de peste 16% pentru fiecare sector, cu valori absolute de 155 şi, respectiv, 53 de milioane de euro.
Electronicele au marcat o creştere de peste 11%, până la 109 milioane de euro, în timp ce aparatele foto au rămas în zona negativă cu -7,5% şi 5 milioane de euro în vânzări absolute. O tendinţă similară s-a observat şi în cazul IT, cu o scădere de 10,5%, până la valoarea de 86 milioane de euro, ca şi pentru echipamente de birou, cu vânzări de 7 milioane de euro, cu peste 10% mai puţin faţă de al doilea trimestru din 2018. Piaţa de telecom a crescut în mare parte datorită performanţei foarte bune a telefoanelor smart cu ecran mare (fabletele). Fabletele (telefoane smart cu ecran >5,6 inch) au avut cea mai bună performanţă în categorie în T2 2019, respectiv un avans de peste 93% şi 266 milioane de euro vânzări. Telefoane mobile clasice (cu butoane) şi smart (cu ecran mai mic de 5,6 inch) au scăzut cu peste 76%, la 38 milioane de euro.
Core wearables au avut a doua cea mai bună performanţă după fablete, cu creştere de 66%, până la 10 milioane de euro, iar căştile au marcat 8 milioane de euro în vânzări, reprezentând o majorare de aproape 25% faţă de T2 2018. Influenţa programului Rabla pentru electrocasnice mari s-a făcut simţită în al doilea trimestru al anului. Astfel, avansul vânzărilor la maşinile de spălat rufe a fost de 21,5%, până la valoarea de 45 de milioane de euro. Pentru uscătoarele de rufe creşterea a fost de aproape 65%, până la 3 milioane de euro, în timp ce maşinile de spălat vase au înregistrat vânzări de 8 milioane de euro, cu 31% mai mult faţă de T2 2018.
'Ca valoare absolută, frigiderele au fost în top, cu vânzări de 50 de milioane de euro şi creştere de 17%. Cuptoarele cu microunde au avut şi ele o evoluţie bună de 18 procente, până la 5 milioane de euro, la fel ca şi aparatele de gătit (aragazuri şi cuptoare), cu un plus de peste 9% şi 23 de milioane de euro. Vânzările de congelatoare au avansat cu aproape 8%, până la 7 milioane de euro, în timp ce vânzările de hote au atins 5 milioane de euro, cu 5% mai mult faţă de aceeaşi perioadă din 2018', se menţionează într-un comunicat GfK. Vânzările de televizoare au atins în trimestrul doi o creştere de peste 14%, până la 96 de milioane de euro. Vânzările de boxe s-au majorat cu peste 23%, până la 2 milioane de euro, în vreme ce boxele portabile au marcat un ritm de creştere de mai bine 5%, până la 3 milioane de euro. Restul categoriilor au fost în teritoriu negativ, cu o scădere masivă pentru camere video, de peste 47%, dar şi pentru console şi căşti, de aproape 12%, până la valoarea de 4 milioane euro, respectiv 1 milion de euro.
Aceeaşi scădere accentuată s-a înregistrat pentru computere, în T2 2019 faţă de perioada similară a anul trecut, respectiv de circa 27% şi vânzări absolute de 13 milioane de euro. Pentru laptopuri scăderea este de peste 7%, până la 47 milioane de euro, în timp ce tabletele au ajuns la 9 milioane de euro, cu mai bine de 16% mai puţin faţă de T2 2018. Monitoarele au marcat o scădere de aproape un procent şi o valoare de 9 milioane de euro. Perioada a fost bună pentru camerele video, cu o creştere de aproape 13% până la 2 milioane de euro. O performanţă bună au avut-o şi vânzările de mouse, cu un plus de mai bine de 3% şi 3 milioane de euro şi de tastaturi, cu o creştere de 1,6%, până la 2 milioane de euro. În cazul electrocasnicelor mici, aparatele de călcat verticale cu aburi şi friteuzele au performat foarte bine în trimestrul doi, cu creşteri de aproape 163%, respectiv, 103%, până la valoarea de 1 milioane de euro fiecare. Espresoarele de cafea au realizat vânzări de 9 milioane de euro, în creştere cu 30% faţă de perioada similară din 2018. La aspiratoarele s-au majorat vânzările cu 24,5%, atingând 15 milioane de euro, în timp ce uscătoarele de păr au avut un ritm de creştere de peste 23%, până la vânzări de 2 milioane de euro.
Aparatele de coafat părul au avut un avans de peste 12% şi vânzări de 3 milioane de euro. Alte categorii în creştere au fost aparatele de tocat carne, +12% şi două milioane de euro, aparatele de bărbierit cu un plus de 5% şi 6 milioane de euro, fiarele de călcat clasice şi aparatele de preparat mâncarea, cu un plus de aproape 4% şi 6 milioane de euro fiecare şi aparatele de tuns părul, peste +2% şi 1 milion de euro în vânzări absolute. Pentru acest trimestru, doar storcătoarele de fructe au fost în zona negativă, cu un minus de aproape 20%, până la 1 milion de euro. În ceea ce priveşte echipamentele de birou, imprimantele au fost pe un trend descendent accentuat, de peste 10%, până la 7 milioane de euro. În trimestrul al doilea, camerele digitale au scăzut cu 7,5%, iar vânzările absolute au fost de 5 milioane de euro.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- Cine a furat România. Cea mai mare propagandă a fost scoasă la iveală
- BANCUL ZILEI: De ziua soacrei
- Funeriu: E o greșeală fundamentală să părăsești România sau Republica Moldova pentru a te muta mai la Vest
- Pască fără aluat. Rețeta lui Liviu Dragnea pentru Paște 2024 / video
- Condiment folosit de Paște plin de pesticide
- Nicușor Dan: De ce nu e apă caldă în București / video
- Ursul a dat iama în gospodăria lui Adrian Năstase. Prima reacție a fostului premier / foto în articol
- Când se termină coșmarul de pe Prelungirea Ghencea. Nicușor Dan spune de ce lucrările durează foarte mult. ”Tot timpul așteptăm unii după alții”
- De ce criptomonedele sunt „un mare nu”. Mitroi (analist de investiții): E eminamente speculativ. Creșterea vine doar din achiziția altcuiva
- Avea mici afaceri de 20 de ani în România, dar a plecat în UK, cu toată familia. ”În HoReCa, erau cele mai mari și mai grele controale. Veneau la două săptămâni și nu plecau fără... ”