Data publicării:

Studiu european: Pacienții din România, pe ultimul loc în ceea ce privește accesul la medicamente inovatoare

Autor: D.C. | Categorie: Sanatate
WhatsApp
Alina Culcea, Președinte al Asociației Române a Producătorilor Internaționali de Medicamente (ARPIM - membră EFPIA)
Alina Culcea, Președinte al Asociației Române a Producătorilor Internaționali de Medicamente (ARPIM - membră EFPIA)

Studiul anual WAIT, lansat astăzi de Federația Europeană a Asociațiilor şi Industriei Farmaceutice (EFPIA), arată că România se menține pe ultimul loc în UE în privința timpului de așteptare al pacienților pentru a avea access la medicamente de ultimă generație. Mai mult, în 2021 timpul de așteptare a crescut la o medie de peste 899 de zile, față de 883 de zile în 2020.

Inegalitățile în ceea ce privește timpul necesar pacienților pentru a avea acces la medicamente noi în diferite state membre ale UE sunt în creștere. Timpul mediu până la rambursare pentru tratamente inovatoare în țările UE și din Spațiul Economic European (SEE) continuă să fie de aproximativ 511 zile. Pacienții din Germania așteaptă în jur de 133 de zile pentru a avea acces la medicamente noi, în timp ce pacienții din România sunt nevoiți să suporte o așteptare de peste 899 de zile, situându-se din nou pe ultimul loc în clasament.

Raportul subliniază inechitățile de acces la medicamentele inovatoare din Europa. Există în continuare diferențe semnificative între țări în ceea ce privește numărul de medicamente noi care sunt disponibile la un moment dat și, de obicei, pacienții din Europa Centrală și de Est și din statele membre mai mici așteaptă cel mai mult pentru a avea acces la noi tratamente. 

În ultimii doi ani, EFPIA a documentat cauzele inegalităților de acces, constatând că există 10 factori inter-relaționați care explică indisponibilitatea unor medicamente și întârzierea de acces la ele. O analiză realizată de compania Charles River Associates, publicată tot astăzi, concluzionează că barierele și întârzierile sunt înrădăcinate în sistemele și procesele locale de acces la medicamente și identifică impactul acestora asupra procesului decizional comercial.

EFPIA consideră că un acces mai rapid și mai echitabil în întreaga Europă este un obiectiv realizabil. Este nevoie de o înțelegere comună a barierelor și a întârzierilor, precum și de angajamente concrete din partea industriei, a UE și a statelor membre pentru a facilita schimbarea în ceea ce privește parteneriatul.

Birocrația și indecizia politică plasează România pe ultimul loc

Din 160 de medicamente inovatoare aprobate de Agenția Europeană a Medicamentului în perioada 2017-2020, doar 38 (1 din 4) au fost introduse pe lista celor compensate și gratuite din România până la 1 ianuarie 2022. Germania  a introdus la compensare 147 de medicamente, Italia 127, Slovenia 78, Bulgaria 49, iar Ungaria 65. Astfel, rata de disponibilitate a medicamentelor de ultimă generație pentru pacienții români, în sistem de compensare, este de doar 24%.

Principalele cauze ale întârzierii cu care ajung pacienții din România să beneficieze de medicamente compensate inovatoare sunt timpul de așteptare până la depunerea dosarului de rambursare (așteptarea ca alte țări să decidă rambursarea), procesul fără termene clare al elaborării și publicării Listei medicamentelor rambursate și al protocoalelor terapeutice, un sistem de evaluare a medicamentelor care nu valorizează inovația și resurse umane subdimensionate în departamentul responsabil din cadrul Agenției Naționale a Medicamentului și a Dispozitivelor Medicale din România (ANMDMR), care fac față cu greu și cu mult efort dosarelor depuse de companiile farmaceutice.

“Din nefericire cele mai noi date ale studiului WAIT ne arată din nou că suntem departe de standardele europene în ceea ce privește accesul la inovația salvatoare de vieți. În ultimii doi ani autoritățile au făcut eforturi semnificative și am apreciat că peste 90 de medicamente și indicații noi au ajuns la pacienți, dar  este însă suficient pentru a recupera din decalajul față de media țărilor Europene (în special în ce privește timpul de la aprobarea medicamentelor la nivel european până la rambursarea în România)? ARPIM își dorește să fie parte din soluție pentru ca pacienții români să nu mai piardă zile importante de viață din cauza unui acces întârziat la medicamente inovatoare. De aceea, la finalul anului trecut am lansat o serie de propuneri pentru îmbunătățirea accesului, în cadrul Pactului pentru Inovație în Sănătate, o platformă de colaborare cu factorii de decizie și cu toți factorii implicați în Sănătate”, a declarat Alina Culcea, Președinte al Asociației Române a Producătorilor Internaționali de Medicamente (ARPIM  - membră EFPIA).

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel