Data actualizării:
Data publicării:

Studiu: Ce se întâmplă în creierul copilului când aude vocea mamei

Autor: Liana Ganea | Categorie: Stiri
WhatsApp
Foto: Pxhere
Foto: Pxhere

Un nou studiu arată că cei mici pot recunoaște vocile propriilor mămici  în mai puțin de o secundă. Se crede că cei ale căror creiere prezintă mai multe conexiuni atunci când aud vocea mamei lor vor fi mult mai sociabili decât cei care nu reușesc să stabilească legături la nivel sonor cu părintele.

Studiul, realizat la Universitatea Stanford și publicat în „Proceedings of the National Academy of Sciences”, a analizat activitatea cerebrală la 24 de copii în vârstă de 7-12 ani, în timp ce ei ascultau înregistrări ale diferitelor voci feminine spunând cuvinte fără sens. Unele dintre cuvinte au fost rostite de mamele copiilor, iar altele au fost spuse de o alte mame care nu avea legătură cu copiii.

Concluzii interesante

Oamenii de știință știu de mult timp că ai noștri copii sunt mult mai receptivi la vocile mamelor decât la alte sunete și că acestea joacă un rol important în dezvoltarea creierului copiilor, social și emoțional , însă „nu știm cu adevărat care sunt circuitele creierului care se ocupă cu selecția informațiilor ca răspuns la vocea mamei lor “, spune autorul lucrării, Daniel Abrams, cercetător în departamentul de psihiatrie de la Stanford. „Am crezut că ar fi important să știm cum se organizează creierul în jurul unei surse de sunet relevante din punct de vedere biologic pentru el – ca mama.” Prima dată, cercetătorii i-au testat pe copiii pentru a vedea dacă aceștia ar putea recunoaște vocile propriilor mame care le spuneau anumite cuvinte într-un mod incorect.

Copiii au avut dreptate în 97% din cazuri, chiar dacă au auzit vocile mai puțin de o secundă. Apoi, folosind un dispozitiv medical special, cercetătorii au analizat care zone ale creierului au fost cele mai activate de sunetul acestor voci. Și nu este surprinzător că vocile mamei au stimulat și alte părți ale creierului decât doar cele care se ocupă în mod normal de stimulii auditivi. Creierul a arătat activitate în centrul de recompense, zona asociată procesării informațiilor emoționale și în rețeaua care detectează informații auto-referențiale. De asemenea, este posibil ca micuții să vizualizeze chipul mamei lor când aud cuvintele rostite de ea. „Unul dintre celelalte circuite ale creierului care a fost activat de vocea mamei este o parte a creierului asociată cu vederea fețelor, ceea ce era ciudat”, spune Dr. Abrams. De vreme ce copiii se uitau la un ecran negru la momentul respectiv, activitatea creierului în acea zonă era neașteptată, notează BBC.

Copiii cărora mama le vorbeşte sunt mai sociabili

Separat, cercetătorii au evaluat și rezultatele înregistrate de copii la capitolul comunicare socială și au constatat că cei care au fost cei mai sociabili au avut un model special al creierului ca reacție la vocea mamei lor; diferitele circuite comunicau între ele foarte bine. „Ceea ce am descoperit este că acei copii care au cele mai bune abilități de comunicare socială au arătat de asemenea și cea mai bună conectivitate a creierului între circuite”, mai  spune Abrams.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel