Studenţii greci pleacă din Slovacia în România sau Bulgaria. Vezi de ce
Criza economică îi determină pe studenţii greci să aleagă universităţi din România sau Bulgaria, din cauza costurilor de trai mai mici, informează MEDIAFAX.
Autor: Adina Predescu
[caption id="attachment_232929" align="alignleft" width="400"] Sursa foto: Thomas Dan/MEDIAFAX[/caption]Cotidianul grec Imerissia a anunţat, de asemenea, că opt din zece studenţi greci care s-au înscris deja la Universităţi din Cehia şi Slovacia încearcă să se transfera în România şi Bulgaria din cauza costurilor de trai mai mici. În afară de studenţii greci, şi alţi europeni aleg aceste două ţări pentru a economisi bani, relatează news247.gr, citat de site-ul Novinite.com.
Încă din 2008, de când a început recesiunea, interesul tinerilor greci de a studia în ţări precum Marea Britanie, Germania, Franţa sau Statele Unite s-a redus semnificativ, luând amploare universităţile balcanice. Astfel, în 2011, 2339 de studenţi greci studiau la universităţi din România, Bulgaria, Cehia şi Slovacia, faţă de 1315 în 2007.
Şi numărul ar continua să crească, având în vedere faptul că Grecia se află în al cincilea an consecutiv de recesiune şi în al doilea an şi jumătate de măsuri de austeritate, ce au dus la tăieri guvernamentale, inclusiv în domeniul educaţiei, mai scrie MEDIAFAX.
Printre favoritele tinerilor greci, se numără facultăţile de Medicină, Stomatologie şi Farmacie (28 la sută), Pedagogie şi Drept (24 la sută), urmate de Politehnică (20 la sută) şi Studii Economice (16 la sută).
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News