Data publicării:
Studenţii, revoltă după propunerea privind limitarea transportului gratuit cu trenul
Liga Studenților din Iași se opune deciziei actualei coaliții de guvernare de a limita dreptul studenților la călătoria gratuită cu trenul în vederea scăderii deficitului bugetar și solicită Guvernului demararea de consultări cu reprezentanții studenților în această chestiune.
Măsura a fost anunțată din nou ca „soluție” pentru problemele bugetare, ca și cum subvențiile pentru transportul studenților ar fi cea mai mare problemă din bugetul țării, și nu birocraţia, managementul defectuos al finanțelor publice, supradimensionarea unor instituții bugetofage, intervenţionismul şi corupţia generalizată sau pensiile speciale care nu țin cont de principiul contributivității.
În realitate, impactul bugetar al gratuității pe cale ferată pentru studenți este foarte redus, fiind de 0,0189% din PIB în 2018, de 0,025% în 2018, de 0,025 în 2019 (anul în care s-au dat cele mai multe subvenții de până acum), respectiv de 0,012% din PIB în 2020.
Această măsură este și trebuie considerată o investiție în educație, o formă de susținere a studenților și un pas firav spre obiectivul asumat prin Pactul Național pentru Educație de a fi crescută finanțarea educației la 6% din PIB, se arată în comunicatul LS Iaşi.
Trimitere la pensiile speciale
«Este scandalos faptul că în loc să propună o soluție fezabilă pentru limitarea pensiilor speciale sau a instituțiilor supradimensionate care consumă resurse de la bugetul de stat fără să aducă vreun beneficiu social proporțional, actuala coaliție de guvernare lovește în studenți într-o perioadă dificilă în care nu au existat măsuri remediale reale pentru tineri.
Politica pe care o adoptă un stat cu privire la beneficiile acordate tinerilor trebuie să fie întotdeauna în acord cu realităţile specifice ale sistemului educaţional, acestea trebuind să fie stabilite în deplin acord cu reprezentanţii studenţilor şi ai elevilor.
Chiar şi dintr-o perspectivă de dreapta sau una anti-asistenţialistă, beneficiile pe care le primesc studenţii pe calea ferată ar fi ultima problemă care trebuie „rezolvată”. Birocraţia, managementul defectuos al serviciilor publice, instituțiile supradimensionate și ineficiente, intervenţionismul, corupţia generalizată și pensiile speciale de care anumite persoane beneficiază fără merit sunt probleme reale şi stringente care afectează viitorul şi stabilitatea bugetară a ţării noastre, nu beneficiile studenţilor!» a declarat Maria-Alexandra Druțu, președinte Liga Studenților (LS IAȘI).
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News