Student, mușcat de viperă în Munții Retezat
Un student în vârstă de 27 de ani, care desfăşura activităţi de cercetare în Rezervaţia Ştiinţifică Gemenele, din Masivul Retezat, a fost muşcat de o viperă.
Incidentul a fost anunţat luni seara, în jurul orei 21,00, pe numărul de urgenţă 112, o echipă formată din cinci salvamontişti reuşind să ajungă în locul în care se afla studentul după circa trei ore de mers pe jos, din cauza reliefului accidentat.
"La faţa locului s-a deplasat un echipaj din cadrul Serviciul Judeţean Salvamont Hunedoara format din cinci salvatori montani. De asemenea, la faţa locului a fost direcţionat şi un echipaj SMURD - Terapie Intensivă Mobilă", se arată într-un comunicat al ISU Hunedoara.
La momentul sosirii echipajelor la faţa locului, victima era conştientă şi prezenta muşcături la nivelul gleznei.
După acordarea primului ajutor, salvamontiştii l-au transportat pe tânăr cu o targă specială până în locul în care a putut fi predat echipajului SMURD.
Aici victima a primit ser antiviperin, a fost stabilizată hemodinamic şi transportată la Spitalul Judeţean de Urgenţă Deva.
"Recomandăm pe această cale persoanelor care desfăşoară activităţi în zonele montane să acorde maximă atenţie regulilor specifice de protecţie, cu atât mai mult cu cât în aceste zone accesul este dificil, iar salvatorii ajung de cele mai multe ori cu dificultate şi după o perioadă mai mare de timp", se mai arată în comunicatul ISU Hunedoara.
Tânărul este cea de-a doua persoană muşcată de o viperă la munte, în ultimele zile, după ce o cioban de 65 de ani, care se afla cu turma de oi în zona Retezatului Mic-Soarbele, a suferit un incident similar pe 7 iulie. Pentru salvarea bărbatului a fost necesară intervenţia unui elicopter SMURD, potrivit Agerpres.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News