Data actualizării:
Data publicării:

Structura anului școlar 2024-2025. Când începe școala și ce vacanțe vor avea elevii

Autor: Sonia Baciu | Categorie: Stiri
WhatsApp
FOTO: Freepik
FOTO: Freepik

Structura anului școlar 2024-2025 va fi împărțită în cinci module. Când va fi prima vacanță a elevilor.

Milioane de elevi și preșcolari vor reveni în bănci din septembrie. Anul școlar 2024-2025 începe la data de 1 septembrie și se va încheia la data de 31 august 2025, având o durată a cursurilor de 36 de săptămâni, fiind organizată în continuare pe module și săptămâni de cursuri.

Potrivit Ordinului de Ministru, publicat în Monitorul Oficial, cursurile anului școlar 2024-2025 încep la data de 9 septembrie, cu 5 module și separate de 5 vacanțe. De asemenea, vacanța de schi va exista și în anul școlar viitor, aceasta urmând să fie stabilită ulterior, variind ca perioadă, dar fiind între modulul 3 și modulul 4.

Cursurile anului școlar 2024 - 2025 vor începe luni, 9 septembrie și vor ține până pe 27 iunie 2025.

Cursurile vor fi împărțite în cinci module diferite, după cum urmează:

- de luni, 9 septembrie 2024, până vineri, 25 octombrie 2024;

- de luni, 4 noiembrie 2024, până vineri, 20 decembrie 2024;

- de miercuri, 8 ianuarie 2025, până vineri, 7 februarie 2025, respectiv vineri, 14 februarie 2025, sau vineri, 21 februarie 2025, după caz, la decizia inspectoratelor școlare județene/al municipiului București, în urma consultărilor cu beneficiarii primari ai educației, cu părinții/reprezentanții legali ai acestora și cu cadrele didactice, realizate la nivelul unităților de învățământ;

- de luni, 17 februarie 2025, respectiv luni, 24 februarie 2025, sau luni, 3 martie 2025, la decizia inspectoratelor școlare județene/al municipiului București, după caz, până joi, 17 aprilie 2025;

- de luni, 28 aprilie 2025, până vineri, 20 iunie 2025.

Elevii vor avea cinci vacanțe, dintre care patru sunt bine stabilite: 26 octombrie -  3 noiembrie 2024, 21 decembrie 2024 - 7 ianuarie 2025 (vacanța de iarnă), 18 aprilie - 27 aprilie 2025 (vacanța de Paște) și 21 iunie - 7 septembrie 2025 (vacanța de vară), iar o săptămână, vacanța de schi, care va fi la alegerea fiecărui județ.

Programul național ”Școala altfel” și Programul ”Săptămâna verde” se desfășoară în perioada 9 septembrie 2024 - 30 mai 2025, în intervale de câte 5 zile consecutive lucrătoare, a căror planificare se află la decizia unității de învățământ. Derularea celor două programe se planifică în intervale de cursuri diferite.

În prima parte a anului școlar, până la finalul anului calendaristic, elevii nu vor ”prinde” niciuna dintre zilele libere legale, acestea fiind în weekend, 30 noiembrie și 1 decembrie, respectiv în vacanța de iarnă, zilele de 25 și 26 decembrie, și 27 decembrie, ”puntea” dată de Guvern cu weekendul 28-29 decembrie.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel