Data actualizării:
Data publicării:

Structura anului școlar 2021-2022. VIDEO Cîțu, videoconferință cu prefecții pentru deschiderea școlilor

Autor: Rodica Mitu | Categorie: Stiri
WhatsApp
Florin Cîțu / Foto: gov.ro
Florin Cîțu / Foto: gov.ro

Premierul Florin Cîțu organizează, duminică, o videoconferință cu prefecții și cu reprezentanții direcțiilor de sănătate publică din țară, pe tema deschiderii noului an școlar.

Alegeri prezidentiale 2024

Întâlnirea premierului cu prefecţii şi cu reprezentanţii direcţiilor de sănătate publică, în sistem videoconferință, va avea loc la ora 13..00.

Se vor discuta ultimele pregătiri în vederea deschiderii noului an şcolar.

Elevii din 12 localități din Români nu vor merge, de luni, la școală, din cauza ratei de infectare de peste 6 la mie. Este vorba de 2.400 de elevi, care reprezintă 1 la sută din totalul elevilor din România.

În perioada vacanței de vară, s-a depășit procentul de 15% elevi vaccinați și 61% angajați din sistemul de învățământ. Mai mult, în ultimele 10 zile s-au vaccinat 9.000 de elevi, iar prin comparație, în lunile iunie, iulie și august s-au vaccinat circa 8.000 de angajați din sistemul de educație.

Scenariul de funcţionare al unităţii/instituţiei de învăţământ pe parcursul anului şcolar/universitar se va actualiza săptămânal, cu referinţă la fiecare zi de vineri, în funcţie de situația privind evoluţia epidemiologică publicată pe site ul DSP.

Din 13 septembrie, masca devine obligatorie pe o rază de 50 de metri în jurul școlilor

Din 13 septembrie, este introdusă din nou obligativitatea purtării măştii de protecţie lângă școli. Decizia aparține Comitetului Municipiului Bucureşti pentru Situaţii de Urgenţă.

Conform prefectului Alin Stoica, Comitetul Municipiului Bucureşti pentru Situaţii de Urgenţă a luat, miercuri, 8 septembrie, o singură măsură suplimentară față de cele cunoscute deja, adică cea legată de masca de protecție.

Astfel, masca devine obligatorie pe o rază de 50 de metri în jurul școlilor, începând din 13 septembrie.

Măsura este menită să prevină transmiterea virusului în grupurile care se formează lângă școli înainte și după cursuri.

Structura anului școlar 2021-2022

Anul şcolar 2021-2022 începe pe 13 septembrie 2021 pentru elevi şi se încheie pe 11 iunie 2022, are 34 de săptămâni, potrivit Ordinului de ministru nr. 3.243 din 5 februarie 2021. Este împărţit în două semestre şi trei vacanţe, din care două pentru toţi elevii, plus o vacanţă pentru elevii din ciclul primar şi copiii de la grădiniţă, fiind unul dintre cei mai scurți ani școlar din istoria recentă.

Semestrul I: 14 săptămâni de cursuri, dispuse în intervalul 13 septembrie 2021 – 22 decembrie 2021.

Semestrul al II-lea: 20 săptămâni de cursuri, dispuse în intervalul 10 ianuarie 2022 – 10 iunie 2022, cu includerea programului „Școala Altfel” în perioada 8 – 14 aprilie, interval în care se pot organiza fazele naționale ale olimpiadelor școlare.

Vacanțele elevilor sunt programate astfel:

25 – 31 octombrie 2021: vacanță pentru învățământ preșcolar și primar;

23 decembrie 2021 – 9 ianuarie 2022: vacanța de iarnă;

15 aprilie 2022 – 1 mai 2022: vacanța de primăvară;

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel