Strategul lui Obama, despre Băsescu. "Sunt două opțiuni"
Strategul lui Barack Obama, Mitch Stewart, care se va ocupa de campania lui Victor Ponta, a fost invitatul lui Mihai Gâdea, în emisiunea "Sinteza Zilei", unde a discutat despre suspendarea președintelui Traian Băsescu.
Iată principalele declarații:
-Cred că tinerele democraţii se uită către SUA. Trebuie să se înţeleagă că noi protejăm libertatea de exprimare, care este foarte importantă.
- Când a venit la Washington, Victor Ponta a avut întâlniri cu cei mai importanţi oficiali.
- România este foarte importantă pentru SUA, relaţia dintre noi este foarte importantă. De aceea a discutat domnul Ponta cu vicepreşedintele SUA.
- Românii vor o scăpare din maşinăria lui Băsescu. Nu ştim cine va putea oferi României un început nou, asta este problema de acum a românilor.
- Domnul Ponta a reuşit să mărească pensiile pentru mulţi români. Domnul Iohannis si ceilalţi au fost împotriva domnului Ponta în această luptă.
- Vreţi să continuaţi cu trecutul sau vreţi ceva nou? Acestea sunt cele două opţiuni. Am încredere că românii vor alege drumul nou.
- Băsescu înţelege că domnul Ponta reprezintă o schimbare în România şi încearcă să-l tragă în jos pe Victor Ponta, vrea să păstreze aceeaşi politică măruntă.
- A-l susţine pe domnul Ponta este foarte important pentru noi. Am văzut indicatori economici care sunt pozitivi. Trebuie să mergeţi mai departe cu aceste politici pentru a reuşi.
- Românii vor o schimbare, nu vor să continue regimul şi politicile create de Băsescu, politici care au divizat ţara
- Simt că domnul Ponta are o ocazie reală de a oferi României ceva nou
-Iohannis este înconjurat de aceiaşi oameni de care este înconjurat şi Băsescu. Preşedintele Băsescu a spus că-l susţine pe Iohannis. Cred că Iohannis este un continuator al regimului Băsescu.
- Cred că Victor Ponta are o poziţie foarte puternică şi poate fi ales preşedinte.
- Cred că cel mai puternic punct al său este faptul că a luptat pentru mamele tineri şi pensionari.
- Simt că domnul Ponta are foarte multă susţinere în ţară.
- Victor Ponta are o experienţă vastă ca prim ministru şi a făcut o treabă bună. Oamenii ştiu că el poate aduce o perspectivă nouă. Merită votul vostru.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News