Data publicării:

Extindere UE, strategie Balcani: Document aşteptat, susţine MAE

Autor: Mircea F. Cristian | Categorie: Politica
WhatsApp

Ministerul Afacerilor Externe salută publicarea de către Comisia Europeană a Strategiei privind 'O perspectivă credibilă de aderare pentru Balcanii de Vest şi un angajament sporit al UE în regiune' şi apreciază că acest demers este 'o investiţie strategică într-o Europă stabilă', informează MAE.

Strategia publicată marţi este, potrivit MAE, un 'document programatic aşteptat atât de către partenerii din regiune, cât şi de statele membre ale Uniunii Europene, care evidenţiază cu claritate rolul politicii de extindere în atingerea obiectivului de consolidare a Uniunii Europene şi a vecinătăţii sale, în linie cu viziunea prezentată de preşedintele Jean-Claude Juncker în discursul său privind Starea Uniunii, din septembrie 2017', într-un comunicat transmis miercuri Agerpres.

MAE remarcă în mod deosebit atenţia reînnoită acordată de Comisia Europeană politicii de extindere în regiunea Balcanilor de Vest, 'ca investiţie strategică într-o Europă stabilă, puternică şi unită, bazată pe valori comune, precum şi reconfirmarea angajamentului pentru o perspectivă europeană clară şi credibilă a regiunii, în beneficiul cetăţenilor', arată sursa citată.

'Pentru România, ca stat membru care a valorificat nemijlocit în ultimii 10 ani beneficiile în urma procesului de extindere şi care a dezvoltat o expertiză importantă în cadrul procesului său de aderare, Uniunea nu va putea fi cu adevărat completă fără a urmări cu consecvenţă avansarea acestei politici în regiunea sud-estică a continentului european', punctează MAE.

[citeste si]

Ca promotor al politicii de extindere şi din postura de stat membru al UE situat în vecinătatea directă a acestei regiuni, arată comunicatul, România susţine obiectivele Strategiei vizând asigurarea stabilităţii, securităţii şi prosperităţii, precum şi a unei prezenţe mai vizibile a UE în regiune.

'Ministerul Afacerilor Externe va contribui la dezbaterile de la nivelul instituţiilor europene, pe marginea Strategiei avansate de Comisia Europeană, reiterând susţinerea fermă a României pentru politica 'uşilor deschise' a UE în favoarea tuturor statelor care au voinţa şi capacitatea de a îndeplini toate criteriile de aderare la UE, cu respectarea principiului meritelor proprii şi a prevederilor Tratatului Uniunii Europene', se arată în comunicat.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel