Strângere de semnături pentru ca bujorul să devină „Floare Națională”
Facultatea de Horticultură din cadrul Universităţii de Ştiinţe Agronomice şi Medicină Veterinară din Bucureşti a lansat o strângere de semnături în vederea declarării bujorului ca „Floare Națională”.
„Lansăm în mod oficial apelul pentru strângerea de semnături online, în vederea susținerii proiectului de lege: Bujorul - Floarea Națională și Simbol Floral al României.
Cu această ocazie, vă invităm sâmbătă, ora 12:30, în Parcul Dendrologic, din Campusul Agronomie-Herăstrău, Bd. Mărăști, nr. 59, să participați la evenimentul de lansare al inițiativei, să admirați colecția de bujorii în floare, a Facultății de Horticultură și să ascultați argumentele ce susțin bujorul ca floare națională.
Evenimentul se va bucura de participarea domnului Ministru al Educației, Sorin Mihai Cîmpeanu, domnului Vicepreședinte al Senatului României, Robert Marius Cazanciuc, a domnului Rector al USAMV, Răzvan Ionuț Teodorescu și a altor invitați și parteneri.”
„Marea majoritate a ţărilor au o floare naţională ca element al identităţii lor, strâns legat de spaţiul geografic, cultural şi economic în care acestea se află şi se regăseşte în simbolurile statale ca steag, stemă, etc. (…) Pentru România, ideea unei flori naţionale s-a conturat încă din timpul domniei Regelui Carol I, fiind făcute, de-a lungul timpului, mai multe propuneri: măceşul, floarea de colţ, bujorul ‘românesc’ – Paeonia peregrina, var. romanica, etc. Nici una dintre aceste propuneri nu a fost însă legiferată vreodată, astfel încât ţara noastră se găseşte astăzi în situaţia de a nu avea o floare naţională”, se arată în comunicatul Universităţii de Ştiinţe Agronomice şi Medicină Veterinară din Bucureşti.
Laleaua este floare naţională pentru Olanda, Turcia şi Ungaria, crizantema pentru familia imperială a Japoniei, trandafirul pentru SUA, Marea Britanie şi Bulgaria, aminteşte Facultatea de Horticultură.
Datorită adaptabilităţii sale ecologice foarte ridicate, bujorul poate fi cultivat aproape pe întreg teritoriul ţării.
Peste 100.000 de români poartă prenumele sau numele de Bujor, asociat în credința populară cu ideea de sănătate și frumusețe.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News