Străinii, uimiți de produsele românești comercializate în diaspora. Elena Dorneanu: ”Sunt proaspete, cu gusturi românești”/ VIDEO
Data actualizării:
Data publicării:
Autor: Anca Murgoci
WhatsApp
Artista Elena Dorneanu, de la corul Voci din Carpați, a fost invitata scriitorului Flaviu Predescu, la Tradiții românești în diaspora.

Elena-Mădălina Dorneanu, membră a corului „Voci din Carpați” din Luxemburg, a fost invitata scriitorului Flaviu Predescu în cadrul emisiunii „Tradiții românești în diaspora”. În cadrul discuției, Dorneanu a împărtășit bucuria găsirii produselor românești în Luxemburg, menționând că, în ultimii ani, mai multe magazine românești au fost deschise și sunt bine aprovizionate. Mai mult, până și străinii par a fi încântați de produsele noastre.

”Este minunat că există așa ceva”


”Da, sunt câteva magazine românești în Luxemburg foarte bine aprovizionate în ultimii ani, cu produse proaspete, cu gusturi românești. Cabanosul este complet altceva față de cârnații de aici. Este la îndemână. Joia primim anunțuri în rețelele de socializare cu ”am primit marfă”. Noi știm că a venit camionul din România și ne străduim să ajungem acolo să procurăm produse proaspete. Sunt și roșii românești, și fructe, de toate. Este minunat că există așa ceva. Din când în când, trecem pe acolo. Adică, vrei să ai o sticlă de borș pentru ciorbă, mai vrei un leuștean, că aici nu prea găsești leuștean, de exemplu. Găsim și prăjituri, amandine. Absolut de toate găsim.”

Întrebată despre administrarea acestor magazine, Dornescu a explicat că sunt conduse de familii de români. „Sunt câteva familii care se ocupă exclusiv cu asta. Nu cred că au și alt loc de muncă. Nu am îndrăznit să întreb, dar sunt familii care au aceste magazine în diverse locuri din țară.”

De asemenea, artista a confirmat că produsele românești sunt apreciate și de străini. ”Am văzut, da. Nu știu dacă provin din familii mixte românești dar am văzut străini care vin și cumpără produse românești.”, a adăugat ea.

VIDEO

Youtube video image

Tradiții românești în diaspora este un proiect finanțat de către Departamentul pentru Românii de Pretutindeni prin care se dorește sprijinirea românilor care locuiesc în străinătate să descopere și să redescopere tradiții și obiceiuri românești, prezentate într-o formă creativă și interactivă, beneficiind de expunerea unor experiențe personale, dar și de informații documentate științific, existente în patrimoniul bibliotecilor din România.

Materialele realizate în cadrul acestui proiect nu reprezintă poziția Departamentului pentru Românii de Pretutindeni, dar vin să sprijine într-o notă originală și bine fundamentată teoretic, misiunea de a încuraja sentimentul de mândrie al românilor, indiferent că se află în țară sau străinătate, pentru valorile tradiționale, laice, creștine sau precreștine.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel